marți, octombrie 14, 2025
AcasăLocal BTȘoferii și bicicliștii luați în vizor de polițiștii rutieri

Șoferii și bicicliștii luați în vizor de polițiștii rutieri

Șoferii nu se mai pot plânge că sunt singurii sancționați de polițiști. Agenții rutieri i-au luat la ochi și pe bicicliști. Duminică, de exemplu, în intervalul orar 17-21, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul celor din cadrul subunităților au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abaterile comise de bicicliști.

În cadrul activităților desfășurate, au fost controlate 120 de autovehicule, dar și 42 de bicicliști. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, 23 dintre acestea fiind aplicate pentru abaterile comise de bicicliști.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.7 °
7.2 °
71 %
1.6kmh
94 %
mar
14 °
mie
11 °
J
13 °
vin
15 °
S
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

Au explodat ironiile pe rețelele sociale după ce Poliția Română s-a lăudat cu o ispravă chiar și mai jenantă decât găina din povestea lui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...