Mulți, și nu neapărat dintre simpatizanții PSD, s-au întrebat de ce o fi izbucnit scandalul azilelor groazei tocmai acum, fiindcă au apărut public dovezi că sesizările privind neregulile din această afacere au început să curgă încă de acum zece ani și, mai accentuat, în ultimii doi. S-au găsit destui care să analizeze în detaliu lupta pentru putere din interiorul partidului care conduce acum guvernul, alții care să pună originea scandalului în conflictele subterane dintre aliați, începute cu mult înaintea rotativei guvernamentale și care au culminat cu bătălia pentru numirea șefului Secretariatului General al Guvernului (SGG), în fine, destui alții care să „descopere” – din nou – influența nefastă a omniprezenței serviciilor secrete, care nu încetează să ghideze discret agenda publică.
De data aceasta, premierul și cei care-l sfătuiesc – mă feresc să spun că-l ghidează, fiindcă nu sunt dovezi în acest sens – s-au mișcat bine: au obținut rapid demisiile vizate și au diminuat drastic influența în partid a unor grupări malefice în spatele cărora stau personaje sinistre, cum sunt fostul tractorist Stănescu sau bătrânul securist Voiculescu. În privința fostei știriste nu sunt prea multe de spus, ea reprezintă chintesența arivismului, un fel de model-tipar al politicianului român, un amestec odios de fariseism învăluit în ipocrizie și minciună. Ministrul Budăi, un bun executant și cam atât, pare însă să fi picat la mijloc într-un război care nu era al lui, cel mai probabil din ignoranță și nepricepere.
Dacă în urma avidei Firea rămâne un minister gol de conținut – fiindcă a fost creat anume pentru ea – și care trebuie imediat desființat cu totul, măcar în urma lui Budăi rămân câteva proiecte care trebuie neapărat duse la capăt: legea pensiilor speciale, legea salarizării, legea pensiilor publice și, în contextul dat, legea asistenței sociale. Legea pensiilor speciale, adoptată la finalul lunii iunie de Parlament, a fost atacată la CCR de Înalta Curte de Casație și Justiție și este clar că nu va trece, fiind anume concepută să pice, astfel încât să arate Europei că „noi am vrut, dar nu s-a putut”. În ceea ce privește legea pensiilor publice, este clar că nu poate fi finalizată înainte de a lămuri cumva problema pensiilor speciale. Iar legea salarizării unitare cu noua grilă națională, prevăzută și în acordul PNRR cu Comisia Europeană, este un hop pe care nu știu cum îl va trece noua guvernare cu sindicatele suite în cârca ei. De asemenea, urmare a scandalului azilelor, trebuie modificată și legea asistenței sociale.
Până la intrarea în vigoare a acestor legi, un proces care se anunță a fi de durată, cel puțin câteva luni dacă nu cumva vor fi îngropate odată cu stingerea circului mediatic, guvernul se confruntă cu o problemă mult mai stringentă și atât de gravă încât îi amenință nu numai buna funcționare, ci chiar existența: atingerea unei ținte de deficit bugetar de 4,4%. De ce este atât de gravă, deși nu provoacă emoție publică? Fiindcă ratarea țintei va afecta toate proiectele statului, de la cele din investiții și până la ultimul leu din protecția socială, adică inclusiv legile rămase neterminate în Ministerul Muncii.
Astfel că guvernul discută acum intens un mega-pachet de creșteri de taxe și impozite, pentru a colecta mai mulți bani la buget. Este vorba de introducerea de noi impozite și, mai ales, de creșterea TVA, fie la o valoare unitară de 19%, fără reducerile aflate acum în vigoare, fie chiar la 21-22%. Ei, asta va lovi puternic toate categoriile de vârstă, nu numai pe bătrânii neajutorați, toate categoriile sociale și toate ramurile de activitate. De unde se vede că trebuie să avem în vedere tabloul general al unei guvernări. Fiindcă altfel, picând în plasa scandalurilor induse la momentul dorit de profesioniștii manipulării maselor, vom fi duși de nas de fiecare dată când obiectivele urmărite de puterea politică sunt cu totul altele decât interesele cetățenilor.
