spot_img
marți, mai 28, 2024
AcasăLocal BTBărbat inconștient dat jos de la volan. Cum l-au depistat polițiștii

Bărbat inconștient dat jos de la volan. Cum l-au depistat polițiștii

Un șofer care a dat dovadă de o inconștiență maximă a fost dat jos de la volan de către polițiști, în urma unui control în trafic.

Conducătorul auto cu pricina s-a ales cu un dosar penal, dar și cu permisul de conducere reținut. Prin urmare, el nu va mai avea voie să conducă o perioadă de timp, până la soluționarea cazului. Totul s-a întâmplat luni, pe 24 iulie a.c., pe un drum din comuna Hilișeu Horia, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ce spun polițiștii

Polițiștii spun că există numeroase studii care arată că alcoolul consumat este rapid absorbit în sânge, acesta înrăutățind starea fizică și psihică a celui care conduce și crește riscul producerii de accidente. Spre exemplu, la alcoolemia de 0,15 g/litru organismul va reduce concentrația alcoolica într-o oră, la 0,30 g/litru gândirea, percepția și reflexele sunt afectate, la 0,50 g/litru riscul unui accident crește de două ori, la 0,80 g/litru riscul unui accident crește de zece ori, iar la 1,20 g/litru riscul unui accident crește de 35 de ori.

Principalele efecte, generatoare de evenimente rutiere, ale consumului de alcool sunt nivelul de concentrare al atenției, care scade foarte mult, scade percepția, câmpul vizual se reduce, timpul de reacție se mărește, cel puțin se dublează, se face o evaluare greșită a distanțelor și vitezelor, se subestimează pericolele și riscurile din trafic, capacitatea de gândire este diminuată, la fel precizia gesturilor, iar reflexele scad. În concluzie, întreaga capacitate fizică și mai ales psihică a șoferului este sensibil diminuată, alcoolul afectând percepția, gândirea și memoria, dar și reflexele. În același timp, alcoolul modifică și atitudinile șoferului față de ceilalți participanți la trafic, acesta devenind mai agresiv, emotiv sau chiar euforic.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.1 ° C
16.6 °
15.5 °
61 %
2.4kmh
100 %
mar
21 °
mie
18 °
joi
24 °
vin
27 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la drumurile astea încep să le cadă caii putere mașinilor.

EDITORIAL

O știre care ar fi trebuit să zguduie o societate care-și dorește domnia legii a trecut la „și altele”, printre cele mult mai prizate...

EPIGRAMA ZILEI

O vară întreagă a stat La soare-n insule fierbinți Și doar târziu a constatat C-a dat pe bronz cam muli arginți! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...