sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăNaționalMedic acuzat că a cusut în piciorul unui pacient mânerul de frână...

Medic acuzat că a cusut în piciorul unui pacient mânerul de frână de la bicicletă

Un medic de la Spitalul Urlaţi este acuzat că a cusut în piciorul unui tânăr mânerul de frână de la bicicletă, fără să observe corpul străin, apoi l-a trimis acasă.

Potrivit publicaţiei Observatorul Prahovean, mânerul a fost extras de un medic din Olanda.

Tânărul a relatat că pe 7 iulie a căzut de pe bicicletă, iar când s-a ridicat a observat că era julit la o mână şi că avea două găuri în pulpa piciorului şi era plin de sânge. Soţia sa a sunat la 112, iar bărbatul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Urlaţi, unde a fost preluat de medicul de gardă.

”S-a uitat la rana de la picior, mi-a făcut un antitetanos, apoi m-a cusut şi pansat. Mi-a spus să mă duc acasă şi să revin a doua zi pentru schimbarea pansamentului. Când am ajuns acasă mă simţeam rău, iar prin pansament curgea sânge. Ameţeam, nu puteam sta în picioare. A doua zi am fost la spital, unde m-a văzut alt medic. Acesta mi-a schimbat pansamentul şi mi-a spus că nu-i place umflătura din zona rănii şi să pun gheaţă. Apoi, o dată la două zile am fost la spital să mă panseze, iar pe 18 iulie mi-au scos firele. Mi-au dat reţetă să cumpăr Nurofen şi să iau antibiotic timp de 7 zile”, a relatat pacientul, citat de Observatorul Prahovean.

Medic uimit în Olanda

Pe 20 iulie, bărbatul a plecat în Olanda, unde era angajat cu contract la un abator, însă a ajuns la destinaţie cu piciorul foarte umflat şi dureros, încât nu se mai putea deplasa. La recomandarea angajatorului s-a prezentat la o clinică din zonă pentru a fi consultat în vederea eliberării concediului medical, iar medicul care l-a consultat i-a spus că are un obiect străin în picior

”Mi-a făcut imediat anestezie locală, iar după ce m-a tăiat a scos un fier lung de vreo 8 cm. Era chiar mânerul de la frâna de mână de la bicicletă”, povesteşte tânărul.

La solicitarea Observatorului Prahovean, conducerea Spitalului Orăşenesc Urlaţi a transmis că la nivelul unităţii sanitare a fost demarată o cercetare internă ”urmând ca la finalizarea acesteia să fie luate măsurile legale ce se impun”.

Sursa foto: Observatorul Prahovean
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
11 °
71 %
2.2kmh
100 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...