miercuri, mai 22, 2024
AcasăNaționalAccident cu două victime la Suceava. Un tren de marfă a lovit...

Accident cu două victime la Suceava. Un tren de marfă a lovit violent o mașină

Coliziune între un tren de marfă și un autoturism, la o trecere la nivel cu calea ferată, de pe raza localității Vicșani, comuna Mușenița, județul Suceava.

Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ Suceava. La fața locului au fost identificate două victime, un bărbat (aproximativ 65 de ani) și o femeie (aproximativ 60 de ani), care erau în afara autoturismului. Femeia era prinsă sub locomotivă, iar cei de la descarcerare au intervenit pentru extragerea victimei. Din nefericire, cadrele medicale au declarat decesul acesteia.

Bărbatul era conștient și a fost preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical. Ulterior, a fost transportat la spitalul din Rădăuți, pentru investigații suplimentare.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
25.6 ° C
25.6 °
24.9 °
35 %
8.8kmh
36 %
mie
25 °
joi
25 °
vin
27 °
sâm
23 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ori cei care primesc de pomană o duc mai bine de aruncă totul la gunoi, ori cei care dau de pomană o duc mai...

EDITORIAL

Ori de câte ori vreun politician mai dezghețat sau mai vorbăreț este întrebat de ce el și ai lui nu repară nimic din noianul...

EPIGRAMA ZILEI

Când făcut-a rezervare A greșit, se pare, tasta Și s-a-nțeles din scrisoare C-o să vină cu … nefasta! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...