Să mai și râdem (1) – Fotbal și femei – Dumitru MONACU, scriitor

Aveam aproape de toate. Facultate particulară de științe economico-tehnico-juridice și sanitare (Universitatea ”Radu cel Frumos” din Târgu-Frumos), masterat în domenii, slujbă acătărea (agent vânzări pizza la domiciliu cu rezultate remarcabile), apartament ANL (că în campania electorală am lipit câteva mii de afișe!), prieteni suspuși dar un singur aspect al vieții mă întorcea pe dos: femeile! Ori nu aveam noroc ori nu știam eu cum să le iau cert este că trebuia musai să schimb ceva. În comportament sau în CV. Prea mă pasau toate! Și toate, fără preluare, măcar! Ca să nu mai spun de cele care mă driblau mai abitir ca Dobrin sau Sânmărtean. Trebuia să schimb așadar ceva în viața mea. Eram convins că schimbarea îmi va rezolva toate problemele. Ca și în urmă cu trei ani când am câștigat la bingo-ul televizat o șapcă și o pereche de teniși chinezești, norocul mi-a surâs tot de pe micul ecran. Gina Pistol, Vica Blochina, Cruduţa şi alte asemenea … celebrități aveau același numitor comun în ceea ce privește viața lor privată: fuseseră cucerite de … șarmul fotbaliștilor. Evrika! Asta e! Mă fac fotbalist. Până la urmă, ce așa mare scofală? La ce se joacă în România, nu este o problemă să devin fotbalist iar afară nu sunt tentat să plec deci Pique, stai liniștit că nu ți-o iau pe Shakira nici măcar acum că ai lăsat-o pe liber! Fiind o fire mai pacifistă, mi-a fost destul de ușor să mă decid la ce echipă să joc. Echipa din localitate! Se potrivea perfect cu profilul meu. Nu băteau pe nimeni și în plus, dădeau foarte multe puncte de pomană! După ce mi-am rezolvat toate documentele m-am prezentat la echipă. Țin minte că odată cu mine venise și un jucător din Orientul mijlociu. Impresarul lui îl recomandase ca pe un atacant de excepție: ”Are un șut-bombă cum rar se vede !” Cum șutul lăsa de dorit, a fost refuzat. Norocul nostru că explozia acelui jucător nu s-a produs!  Imediat ce am călcat pe gazon am renunțat la prima mea dragoste, politica. Din cauza cartonașelor! Nu mai suportam nici galbenul și nici roșul! De altfel, și în joc m-am delimitat de politică. Nu intram în combinații nici pe dreapta și nici pe stânga! „Ce post preferi ?” –  m-a întrebat antrenorul. „Petru și Pavel. Că e mai redus…” – am răspuns. „Redus ești tu! Ai să începi în poartă! Vei sta între buturi! Ai înțeles?” „Doamne – mi-am zis – a dat norocul peste mine! Eu chiar la asta visam. Între buturi!” Bucuria însă, nu a fost de durată pentru că am luat-o pe cocoașă chiar de la prima evoluție. Un neisprăvit care se pretindea soțul … echipei adverse mi-a tras o lovitură liberă că nici nu am avut timp să reacționez. În plus, mai apăruse o problemă. Un coleg … fundaș (extrem de talentat, lovea ăsta mingea în toate felurile dar cel mai bine îi ieșea când dădea cu … ristul !) în loc să stea în fața mea, mereu îmi apărea în spate spunând întruna că mă … dublează, că acolo îi e locul. Apoi, faptul că am luat un gol direct din degajare, m-a făcut să-mi schimb postul. Cum a fost cu golul? Simplu : degajarea (din decolteul ei!) a fost foarte puternică, iar golul (din cardul meu), pe măsură! Drept urmare, am părăsit poarta și am încercat să joc în apărare. Dornic de a mă remarca, la primul contact am pornit de pe linia de fund, am combinat la mijloc după care am urcat sus, la finalizare. Am tras pe centru și, culmea! Am înscris! După meci, în vestiar le-am spus coechipierilor: „Asta e rețeta !” dar câteva zile mai târziu, medicul echipei m-a contrazis. Nu era aceea! Rețeta era cu … penicilină. Multă penicilină! Imediat ce am fost iar apt de joc, am fost titularizat în atac. „Altă viață!” – mi-am zis dar și în acest caz am avut probleme. La primul duel corp la corp am încercat să mă angajez în adâncime dar am constatat că nici dacă intru în prelungiri nu fac față cu fizicul meu! Drept urmare, am vrut să calmez jocul făcând un stop pe piept dar balonul mi s-a părut atât de tare încât m-am speriat. Mai ales când mi s-a spus că dacă se sparge plătesc nu unul, ci două! Adică niște mii de euro! Păi de unde, fraților sau mai exact … surioarelor? Așa că, m-am retras din fotbal. Nici nu vă mai povestesc ce a urmat! M-a căutat Valeriu Iftime să mă vândă lui Becali dar am refuzat categoric. Bine, am lăsat totuși loc de bună ziua spunându-i că peste ceva timp aș putea să antrenez FCSB-ul, doar am telefon mobil. De tot refuzul acesta cel mai tare s-a bucurat Croitoru pentru că a scăpat de concurență. Singura variantă de a ajunge antrenor, adică manager al vreunei echipei, ar fi fost o numire politică. Numai că eu m-am dezis total de politică din momentul în care am hotărât să-mi schimb viața, să am succes la femei. Or se știe, femeile din politică sunt aproape inaccesibile, măicuțe în toată regula, deci nu am ce căuta în acea zonă. Și apoi, la pregătirea mea, la CV-ul meu și la masteratele mele, singurul post care mi s-ar potrivi ar fi acela de ministru al femeilor. Că la Ministerul Familiei văd că sunt mari probleme și în plus, nu sunt eu bărbat în toată … Firea! Aștept așadar oferta domnului Ciolacu după ce reorganizează Guvernul și înființează Ministerul Femeilor. Sau măcar o agenție …