sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Apostol Tit

Sfântul Apostol Tit

Era grec originar din Creta. Fiind în Ierusalim, Sfântul Ţiţ a asistat la predicile Mântuitorului și a crezut în El. A fost de faţă la pătimirile și la moartea lui Iisus Hristos pe Cruce, apoi la Învierea și Înălțarea la Cer ale Mântuitorului. În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, viitorul apostol a auzit cu urechile lui cum, după coborârea Duhului Sfânt, Cei Doisprezece Apostoli vorbeau în limbi diferite, printre care era și limba vorbită în Creta (Fapte 2,11), iar atunci s-a convertit, ascultând cuvintele Sfântului Apostol Petru, fiind însă botezat mai târziu de Sfântul Apostol Pavel.

Sfântul Pavel îl hirotonește episcop în cetatea Gortina din insula Creta și, ulterior, îi trimite o epistolă, care îi poartă numele. Sfântul Apostol Pavel îl menționează frecvent ca ucenic dintre elini, tovarăș de drum și/sau trimis al său (e.g. în II Corinteni 7; 8; 12, 18, în Gălăteni 2, la II Timotei 4, 10).

Astfel, îl însoțește pe Sfântul Pavel în Antiohia, Seleucia, Cipru, la Salamina, în insula Pafos apoi în Perga (Pamfilia), în Antiohia (din Pisidia), apoi la Iconia, în casa Apostolului Onisifor; apoi mai departe Listra și Derbe. Mai apoi, în Creta fiind conducător un cumnat al lui Tit, merge împreună cu Sfântul Pavel acolo, propovăduind și acolo Evanghelia. Au plecat apoi mai departe în Asia, apoi la Roma, unde primind Sfântul Pavel mucenicia, Sfântul Tit s-a întors în Creta, propovăduind mai departe Evanghelia și convertindu-i la credința în Hristos pe compatrioții săi. Sfântul Ţiţ a adormit în pace la venerabila vârstă de 94 sau 97 de ani, lăsând în Creta o Biserică bine consolidată.

 

Pentru asta te-am făcut pe tine

 

Pe drum, un om întâlni o fetiţă înghețată care tremura într-o haină subțire şi care nu mai spera să primească ceva cald de mâncare. El se revoltă şi-i spuse lui Dumnezeu: „Cum poți permite așa ceva? De ce nu faci nimic împotriva acestei situații?” Mai încolo întâlni un om fără picioare care cerșea… aceeași reacție de revoltă avut-o omul nostru: „De ce nu faci nimic Doamne?” Pe moment, Dumnezeu nu-i dădu nici un răspuns. Dar într-o noapte îi spuse: „Am făcut ceva împotriva acestei situații; te-am creat pe tine!”.

 

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
14.4 °
73 %
1.8kmh
55 %
sâm
13 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...