joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTȘoferiță rănită din cauza drumului prost

Șoferiță rănită din cauza drumului prost

O tânără din județul Botoșani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost implicată într-un accident rutier.

În vârsta de 24 de ani, aceasta se deplasa la volanul unui autoturism marca Ford pe drumul de pământ ce leagă Gulioaia de Dângeni. La un moment dat, când să pătrundă pe drumul comunal asfaltat, aceasta nu a reușit să oprească mașina și a pătruns pe drumul cu prioritate, unde a lovit un autoturism Volkwagen.

Femeia le-a povestit politiștilor că drumul de pământ era foarte noroios și, de frică să nu rămână împotmolită, mergea cu viteză mai mare. La intersecția cu drumul asfaltat aceasta a frânat, dar mașina a derapat pe noroi și a lovit autoturismul de pe drumul prioritar.

La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar din fericire nu au fost victime grave. “Pacienta a suferit un atac de panică și câteva contuzii în urma impactului cu interior habitaclului mașinii. I-am acordat primul ajutor la fața locului, a fost stabilizată și a refuzat ulterior transportul la spital”, a precizat Florentina Biliuș, asistentă în cadrul SJA Botoșani.

La fața locului au ajuns și echipaje ISU și de poliție. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
64 %
2.1kmh
100 %
joi
16 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...