luni, iunie 17, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfânta Teodora din Alexandria

Sfânta Teodora din Alexandria

Fiind căsătorită și cazând în adulter, conștientizând starea de păcat, a luat decizia de a se închinovia la o mănăstire de călugări. Tăindu-şi părul și îmbrăcând haine bărbătești s-a închinoviat în mănăstirea Octodecatos, luându-şi numele de Teodor. A uimit obștea de monahi cu nevoințele, cu postul și lacrimile de pocăință. O tânără de o moralitate îndoielnică a acuzat, pe nedrept pe „Teodor” ca a lăsat-o însărcinată. Monahul nu a încercat să se dezvinovățească primind să plece din mănăstire. Sfânta a petrecut șapte ani într-o pădure pustie, crescând copilul acelei femei.

În tot acest timp a biruit prin rugăciune toate ispitele venite din partea diavolului. După șapte ani, starețul mânăstirii l-a primit înapoi în mănăstire pe monahul „Teodor”. După doi ani el a decedat și abia atunci toți frații au văzut că el era de fapt femeie. Un înger al Domnului i-a descoperit atunci egumenului taina despre Sfânta Teodora. Soțul Sfintei, după înmormântarea acesteia, a ales să viețuiască pustnicește în chilia soției lui până la moarte. Sfânta Teodora din Alexandria s-a mutat la Domnul în anul 490.

 

Cuviosului Eufrosin bucătarul

 

Acesta a trăit în secolul al IX-lea într-o mănăstire din Palestina. Ascultarea sa ca monah era aceea de bucătar. Pentru smerenia sa și pentru dragostea pe care le manifesta în această ascultare de bucătar, Dumnezeu a lucrat o minune, îngăduind ca acesta să fie văzut în Rai de către un alt părinte din mănăstire. Citim, în acest sens în Sinaxar că, în vedenie, apropiindu-se de Eufrosin preotul, l-a întrebat: „Frate, Eufrosine, ce este aceasta? Nu cumva acesta este raiul?” Răspuns-a Eufrosin: „Așa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este”. Iarăși l-a întrebat preotul: „Dar tu cum te-ai aflat aici?” Răspunse acest bucătar, Eufrosin: „Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălășluit ca să locuiesc aici, pentru că locașul aleșilor lui Dumnezeu este acesta”. Şi a zis preotul: „Oare poți să-mi dai mie ceva dintr-acestea?” și i-a grăit Eufrosin: „Cele ce poftești, ia-le cu darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul a arătat cu mâna spre mere și luând Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului.

Încetând vedenia și venindu-și în fire, acel părinte a găsit merele pe care i le oferise Sfântul Eufrosin. A mers apoi la biserica unde l-a aflat pe Eufrosin în obște, la slujbă. Apropiindu-se de el, l-a rugat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: „Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ţi arate ție în chip văzut răsplătirile aleșilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înștiințeze pe cuvioșia ta prin mine, neînvățatul și nevrednicul, și m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumnezeului meu”. După Utrenie părintele i-a luat pe ceilalți monahi și le-a arătat lor acele trei mere din rai și le-a spus cu de-amănuntul vedenia aceea. Şi se umplură toți din merele acelea de negrăita bună mireasmă și de dulceața duhovnicească. Când au mers însă la bucătărie pentru a-l întâlni pe Sfântul Eufrosin, acesta nu a mai fost de găsit. Fugind de slava omenească a hotărât să părăsească pentru totdeauna acea mănăstire.

 

Preot Olivian SANDU

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.8 ° C
20.6 °
17.8 °
78 %
1.4kmh
0 %
lun
26 °
mar
28 °
mie
32 °
joi
25 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici nu știi, la vremea asta, și îți dai seama abia când te întorci la mașină că e vremea culesului.

EDITORIAL

Aproape sigur, în istoria locurilor în care ne ducem existențele, Valeriu Iftime nu va rămâne ca nabab, afacerist de frunte sau ca profesionist desăvârșit...

EPIGRAMA ZILEI

Pleacă ăștia, nu-i problemă Însă eu am o dilemă : Oare ăia care vin Or să fure mai puțin? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...