vineri, noiembrie 21, 2025
AcasăLocal BTA intrat în bucluc din cauza unui vecin. S-a ales cu un...

A intrat în bucluc din cauza unui vecin. S-a ales cu un dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui tânăr din Republica Moldova o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care era falsă.

Cazul a fost înregistrat pe 8 septembrie a.c., când în PTF Rădăuți Prut s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz, tânărul în vârstă de 27 de ani.Doar că asupra lui a fost descoperită o carte de identitate, cu fotografia și datele altei persoane, similară celor eliberate de autoritățile române. Deoarece polițiștii de frontieră au avut suspiciuni asupra autenticității documentului, acesta a fost verificat suplimentar, ocazie cu care s-a stabilit că ar fi vorba de un fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a preluat documentul de la un vecin urmând a fi predat unei persoane în Franţa. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
5.6 ° C
5.6 °
5.5 °
98 %
1.9kmh
100 %
vin
11 °
S
5 °
D
5 °
lun
7 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când este colaborare între departamente, rezultatele apar imediat.

EDITORIAL

România este țara tuturor paradoxurilor, am tot scris despre asta. E țara în care cererile online se depun în format tipărit la ghișeu, pentru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...