spot_img
vineri, mai 31, 2024
AcasăLocal BTTineri acuzați de tentativă de omor, după o bătaie pe terasa unui...

Tineri acuzați de tentativă de omor, după o bătaie pe terasa unui bar

Doi frați din comuna Știubieni, care au tăbărât pe un alt tânăr și l-au bătut crunt, au fost trimiși în judecată sub acuzația de tentativă de omor. Potrivit anchetatorilor, episodul violent a avut loc în urmă cu aproape patru ani și jumătate, însă cercetările au fost finalizate abia anul acesta când presupușii agresori, Ovidiu Silviu H, de 23 de ani, și Claudiu H., de 21 de ani, au fost inculpați și trimiși în boxa acuzaților.

„S-a reținut că, în ziua de 26 martie 2019, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau pe terasa unui bar din localitatea de domiciliu, inculpatul H.C. a imobilizat persoana vătămată Z.G.C., iar inculpatul H.O.S. i-a aplicat mai multe lovituri cu mijloace și corpuri contondente peste cap și corp, cauzându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat pentru vindecare 55-60 de zile de îngrijiri medicale”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Botoșani, însă până la pronunțarea unei sentințe definitive presupușii agresori vor beneficia de prezumția de nevinovăție.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.7 ° C
16.6 °
14.9 °
95 %
3.2kmh
35 %
vin
27 °
sâm
29 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot au mașinile faruri, ce rost are să mai aprinzi și iluminatul public. Se face și economie la buget, deci e bine.

EDITORIAL

Tare îmi vine uneori, când îi aud pe unii politicieni afirmând că electoratul este cel mai în măsură să le aprecieze „calitățile” lor de...

EPIGRAMA ZILEI

Departe-n larg i-am observat La rame lopătând vârtos, Având catargul ridicat Și vela toată dată jos... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema vă invită să vă bucurați de o serie de filme captivante care vor aduce bucurie și zâmbete pe chipurile copiilor. Luna iunie,...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...