vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTMașină furată din Marea Britanie, oprită de polițiștii de frontieră

Mașină furată din Marea Britanie, oprită de polițiștii de frontieră

Un BMW furat, care urma să ajungă la Botoșani, a fost oprit la frontieră. Un bărbat, în vârstă de 29 de ani, a încercat să intre în țară, prin punctul de trecere a frontierei Petea, cu un BMW pe o platformă auto, căutat de autoritățile din Marea Britanie.

„În cursul nopții trecute, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România un cetățean român în vârstă de 29 de ani. Tânărul conducea un autovehicul marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România, cu platformă, pe care transporta un autoturism marca BMW X1”, a precizat Poliția de Frontieră într-un comunicat.

Oamenii legii au constatat faptul că autovehiculul de pe platformă este căutat de autoritățile din Marea Britanie, fiind declarat furat din data de 02 octombrie 2023. Șoferul le-a spus polițiștilor că el a fost rugat să transporte mașina din Londra până în județul Botoșani și nu avea cunoștință despre situația mașinii.

Autoturismul, în valoare de 37.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalul verificărilor, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
13.6 °
59 %
1.8kmh
4 %
vin
18 °
sâm
20 °
Dum
23 °
lun
25 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...