miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTTânăr arestat pentru tentativă de omor, după o agresiune comisă pe stradă

Tânăr arestat pentru tentativă de omor, după o agresiune comisă pe stradă

Un tânăr de 18 ani, din orașul Flămânzi, a fost arestat preventiv luni, pe 15 octombrie a.c., în urma unei decizii a magistraților de la Tribunalul Botoșani. Măsura a fost dispusă după ce tânărul, Alin George C, a fost acuzat de tentativă de omor și lovire sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit faptul că suspectul, la data de 12 octombrie a.c., în timp ce se mergea pe o stradă din orașul Flămânzi, s-a întâlnit cu doi tineri din aceeași localitate, iar pe fondul unor neînțelegeri mai vechi le-a aplicat acestora mai multe lovituri, provocându-le leziuni fizice.

În primă fază, Alin George C a fost acuzat doar de agresiune, însă, după administrarea mai multor probe, anchetatorii au decis schimbarea încadrării juridice, tânărul fiind acuzat și de tentativă de omor.

Polițiștii au descins și la locuința tânărului, în baza unui mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.6 °
15.6 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
16 °
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...