Pe furiș, don primar Cosmin a trecut piața și s-a înființat la teatru, să vază el, cu ochii lui, care-i treaba pe-acolo. Și a văzut, s-a lăudat și s-a lăsat pozat, spre mânia lui Doinița, prehedințița de la cejeu, care făcea tumbe în birău și spumega c-a ratat o asemenea ocaziune. Într-o sfidare totală, Cosmin nici măcar cască galbenă n-a purtat pe șantier, riscând serios să-i cadă o cărămidă, împinsă ca din întâmplare de un binevoitor, peste gămălia gânditoare. Dar a scăpat nevătămat. De cărămidă, că de Doinița în nici un caz.
