sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăLocal BTCod Galben de vânt emis pentru județul Botoșani

Cod Galben de vânt emis pentru județul Botoșani

Meteorologii au emis o atenționare meteorologică tip Cod Galben de intensificări ale vântului pentru județul Botoșani, valabilă de astăzi, de la ora 22:00, până vineri, la ora 03:00.

Potrivit acestora vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h. Pentru prevenirea unor situații de urgență, ISU Botoșani vă recomandă:

– evitați zonele cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

– îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube material;

– nu atingeți firele căzute la pământ.

Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării sau arderea vegetației uscate sunt foarte periculoase, fiind și interzise. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite sau chiar la păduri.

Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit.

🛑App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906)

🛑Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu )

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
19.2 °
17.6 °
66 %
5.9kmh
88 %
sâm
18 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
15 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...