sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTProtest în fața Consiliului Județean. Marș auto pentru asfaltarea unui drum din...

Protest în fața Consiliului Județean. Marș auto pentru asfaltarea unui drum din nord estul județului

Zeci de persoane din comunele Coțușca și Mileanca vor organiza mâine (n.r. – vineri, 10 noiembrie a.c.) un marș de protest cu mașinile. Asta, pentru a atrage atenția supra stării deplorabile în care se află drumul județean 293 care leagă cele două comune.

Potrivit organizatorilor, se așteaptă ca la marșul auto să participe circa 20-30 de mașini, iar coloana de autovehicule va pleca din Coțușca în jurul orei 10 și se va deplasa pe ruta Coțușca – Puțureni – Codreni – Mileanca – Drăgușeni – Săveni – Ungureni – Botoșani, protestatarii urmând să ajungă în Piața Revoluției, în fața Consiliului Județean.

„Scopul adunării publice este acela de a atrage atenția asupra stării de degradare a drumului județean DJ 293, care se află într-o stare deplorabilă de ani de zile, dar și asupra modului în care autoritățile competente și responsabile tratează acest subiect, manifestând dezinteres. Am decis să organizăm marșul pentru că noi, la fel ca ceilalți proprietari de autovehicule, plătim rovignetă, asigurări, dar suntem nevoiți să circulăm cu mașinile în aceste condiții deplorabile. Anual, din cauza drumului, plătim sute și mii de lei pentru piesele de schimb”, a spus Cristian Robert Saucă, unul dintre organizatori.

„Acest drum nu îndeplinește standardele minime europene”

Cei din comitetul de inițiativă se dezic de interese politice și spun că pe parcursul protestului nu vor fi afișate mesaje politice, de propagandă, și nici nu vor fi de acord cu implicarea vreunei entități politice. Marșul auto vine după ce Cristian Robert Saucă a inițiat și o petiție online pe o platformă de specialitate, susținută până în prezent de peste 140 de persoane, prin care se cere asfaltarea drumului.

„Prin prezenta petiție, locuitorii satelor Codreni-Puțureni ne exprimăm, din nou, dezamăgirea și îngrijorarea cu privire la starea deplorabilă a DJ293 Mileanca-Codreni-Puțureni-Coțușca. Acest drum nu îndeplinește standardele minime europene și reprezintă un real pericol și o adevărată sfidare la adresa tuturor celor care sunt nevoiți să îl parcurgă zilnic sau săptămânal. Infrastructura de o foarte proastă calitate are consecințe directe și din punct de vedere economic pentru locuitorii zonei. Astfel, cheltuielile de întreținere prin reparații ale autovehiculelor cetățenilor care circulă frecvent acest drum sunt cu mult mai mari decât ar trebui să fie în mod obișnuit.

Dat fiind faptul că o parte din drumurile județene din Botoșani au fost reabilitate, nu putem decât să observăm o distribuire discreționară a bugetului pentru modernizare. Pentru bunăstarea tuturor locuitorilor acestui județ, ar trebui să conteze nevoile reale ale unei comune și nu culoarea politică. Din acest motiv, vă solicităm să inițiați demersurile necesare, CU CELERITATE, pentru rezolvarea acestei probleme care persistă, în ciuda demersurilor și solicitărilor inițiate în ultimii șapte ani. În MOD IMPERATIV solicităm a vă îndrepta atenția asupra Proiectului de Modernizare al DJ 293 Mileanca-Coțușca”, se arată în petiția inițiată în numele locuitorilor din satele Codreni – Puțureni – Coțușca.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13 ° C
14.9 °
12.8 °
63 %
3.1kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
18 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...