miercuri, mai 15, 2024
AcasăLocal BTProteste continuate de angajații Casei Județene de Pensii

Proteste continuate de angajații Casei Județene de Pensii

Angajații Casei Județene de Pensii (CJP) Botoșani continuă seria protestelor începute luni, 6 octombrie. Aceștia au ieșit, și  astăzi, în fața instituției pentru a protesta din cauza că sunt nemulțumiți de salarii, dar și de condițiile de muncă.

Astfel, zeci de angajați au protestat în fața instituției cu pancarte pe care au așternut mesaje, precum ,,Muncă egală= Salarii egale”, ,,Voi vreți austeritate, noi vrem respect și demnitate!”.

Funcționarii publici au luat atitudine față de avizul negativ din partea Guvernului României și respingerea Senatului în ceea ce privește legea sistemului unitar de pensii. Prin acesta, personalul caselor teritoriale de pensii urma să beneficieze, prin asimilare, de aceleași drepturi salariale ca și personalul din cadrul CNPP, stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În rândul angajaților există un sentiment de profundă nemulțumire generat de salariul nemotivant. Totodată, aceștia sunt nemulțumiți și de creșterea volumului de munca, imposibilitatea recompensării muncii peste durata programului normal de lucru, practic nerecunoașterea importanței muncii și a nivelului de specializare dobândit în ani de zile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
55 %
4.4kmh
100 %
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °
Dum
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...