joi, mai 16, 2024
AcasăSport„Câinii” și-au tras antrenor croat

„Câinii” și-au tras antrenor croat

Dinamo Bucureşti a anunţat că a ajuns la un acord cu croatul Zeljko Kopic pentru preluarea funcţiei de antrenor principal, rămasă vacantă după plecarea lui Ovidiu Burcă.

„Clubul Dinamo 1948 Bucureşti a ajuns la un acord cu Zeljko Kopic pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei. Îi urăm mult succes şi un călduros bine ai venit, Zeljko Kopic”, se menţionează pe pagina oficială de Facebook a „câinilor”.

Zeljko Kopic este cel mai longeviv antrenor al formaţiei Slaven Belupo în istoria de 110 ani a clubului şi a ajuns în finala Cupei Croaţiei în sezonul 2015-2016, una dintre cele mai mari performanţe din istoria clubului. Apoi a continuat la Hajduk Split în sezonul 2017-2018, pe care a dus-o, la rându-i, în finala Cupei. În 2018 a preluat Pafos FC, în prima ligă din Cipru, unde a fost foarte apreciat, câştigând un premiu de ”Coach of the Month” (antrenorul lunii) şi a reuşit victorii împotriva unor cluburi mari, precum APOEL, Omonia sau AEK.

La întoarcerea în Croaţia, a devenit director de Academie la Dinamo Zagreb, una dintre cele mai productive şcoli de fotbal din întreaga lume. În decembrie 2021, a fost ales la cârma echipei Dinamo Zagreb, cu care a obţinut 7 victorii consecutive în prima ligă croată şi o victorie împotriva celor de la West Ham, prima din istorie a unui club croat împotriva unui club englez pe terenul britanicilor. De asemenea, a învins-o pe Sevilla în fazele eliminatorii Europa League. La finalul acelui sezon, Dinamo Zagreb a câştigat campionatul Croaţiei.

La Botev Plovdiv a petrecut doar câteva luni, luând echipa de pe ultimul loc şi a lăsat-o pe locul 10, cu o eficienţă foarte bună în scurta perioadă de timp petrecută acolo.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
47 %
0.5kmh
39 %
joi
12 °
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...