joi, mai 9, 2024
AcasăLocalFemeie accidentată pe o trecere de pietoni slab iluminată

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni slab iluminată

O botoșăneancă a ajuns la spital după ce a fost lovită în plin pe o trecere de pietoni abia amenajată.

Accidentul a avut loc duminică seară, pe strada Sucevei, în dreptul parcării de la Botoșani Shopping Center. O femeie în vârstă de 61 de ani s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Ajunsă aproape de jumătatea trecerii, aceasta a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, care circula dinspre Bulevard spre Primăverii. Din câte se pare, șoferul le-a spus martorilor că din cauza iluminatului stradal deficitar în zonă a observat-o pe femeie ïn ultima clipă si nu a mai putut evita impactul.

Femeia a fost preluată de o ambulanță și transportată la Urgențe, cu mai multe contuzii. Polițiștii ajunși la fața locului au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. ”Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
87 %
0.6kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...