luni, iulie 7, 2025
AcasăPulsIubiți-vă în giratorii

Iubiți-vă în giratorii

Primarul Cosmin a anunțat cu fală că două sensuri giratorii din târg vor fi aduse la standarde, adică vor fi frumoase foc, ce mai. După aia o să se apuce și de giratoriile astea nou făcute, și de alea la care a desființat semafoarele și e cam periculos să treci, până la urmă le face pe toate, cu teatrul e mai complicat și altele, giratoriile se fac rapid, că de aia se și fac, nu? Mai are primarele o grijă, că speră că după ce sunt gata să le placă și oamenilor din târg.Păi asta e simplu de verificat, dacă vedem mașini care se învârt de nebune în giratoriu sau mașini care stau la marginea giratoriului și nu intră, înseamnă că le place șoferilor. Sau nu știu regulile de circulație, asta chiar nu o să știm niciodată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
24.6 ° C
24.6 °
24.6 °
58 %
3.3kmh
96 %
lun
25 °
mar
34 °
mie
27 °
J
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Astăzi, în Parlament, noul guvern își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri care trebuie să reducă deficitul țării. Urgența este dată de faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...