spot_img
joi, mai 30, 2024
AcasăLocalAmbulanță în misiune implicată într-un accident. Transporta un pacient la Iași (VIDEO)

Ambulanță în misiune implicată într-un accident. Transporta un pacient la Iași (VIDEO)

O autosanitară a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani a fost implicată într-un accident rutier pe drumul ce leagă județele Botoșani de Iași. 

Incidentul a avut loc duminică după-amiază în zona localității Plugari. O ambulanță cu asistent de la Botoșani transporta un pacient în regim de urgență la un spital din centrul universitar.

În localitatea Plugari, însă, echipajul medical a fost nevoit să își oprească misiunea. Totul după ce autospeciala marca Volkswagen Transporter a fost serios avariată într-un accident. Din primele cercetări ale polițiștilor ajunși la fața locului, se pare că un autoturism Volkswagen Passat a ieșit de pe un drum secundar și nu a acordat prioritate de trecere autosanitarei aflate în misiune.

În urma impactului violent ambulanța a fost avariată în partea din față, în timp ce autoturismul Volkswagen a fost lovit în partea din stânga spate și rotit la 180 de grade pe șosea. Din fericire nu au fost înregistrate victime, însă autosanitara nu și-a mai putut continua drumul către Iași cu pacientul aflat pe targă. Un alt echipaj medical de la Botoșani a fost trimis în localitatea Plugari m, de unde a preluat pacientul și a continuat drumul către spitalul universitar.

Autosanitara avariată a fost preluată de la fața locului pe o platformă SOS Savencu și transportată la un service din Botoșani pentru a fi evaluate pagubele.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
21.7 ° C
22.6 °
21.6 °
47 %
2kmh
59 %
joi
23 °
vin
27 °
sâm
29 °
Dum
29 °
lun
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot au mașinile faruri, ce rost are să mai aprinzi și iluminatul public. Se face și economie la buget, deci e bine.

EDITORIAL

Tare îmi vine uneori, când îi aud pe unii politicieni afirmând că electoratul este cel mai în măsură să le aprecieze „calitățile” lor de...

EPIGRAMA ZILEI

Departe-n larg i-am observat La rame lopătând vârtos, Având catargul ridicat Și vela toată dată jos... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema vă invită să vă bucurați de o serie de filme captivante care vor aduce bucurie și zâmbete pe chipurile copiilor. Luna iunie,...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...