miercuri, septembrie 17, 2025
AcasăLocalPompierii din Săveni, alături de copii în prag de sărbători

Pompierii din Săveni, alături de copii în prag de sărbători

Crăciunul, timpul destinat sărbătoririi în familie, devine uneori un vis neîmplinit pentru mulți.

În urmă cu o săptămână, casa unei familii formată din cinci persoane, printre care și trei copii, din localitatea Borzești, a fost cuprinsă de flăcări. Într-o clipă, s-au trezit sub cerul liber. De atunci, locuiesc împreună cu bunicii, zece suflete în două camere.

Salvatorii de la Stația Săveni, care au intervenit pentru a stinge incendiul, nu au uitat de necazul acestor oameni. Ei au adus un strop de bucurie în sufletele acestor copii și a celorlalți membri ai familiei. Au umplut sacul Moșului cu daruri și necesități esențiale pentru această familie lovita de nenorocire, dar și cu surprize care vor lumina fețele celor trei copii: micuțul Abel, Emanuel și Rebeca.

Cu speranța că anul 2024 va aduce mai multă prosperitate, pompierii au lăsat aceste daruri în jurul lor, aducând un strop de lumină în viața acestei familii.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
16.7 °
16.6 °
91 %
1.8kmh
88 %
mie
20 °
J
19 °
vin
23 °
S
27 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...