miercuri, mai 15, 2024
AcasăEditorialRisipă și indiferență criminală - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Risipă și indiferență criminală – Ciprian MITOCEANU, scriitor

După nenorocirea de la Odorheiu Secuiesc s-a întâmplat ceea ce se întâmplă de obicei în țara cu prea multe instituții. Au fost anunțate controale la toate unitățile școlare în vederea luării tuturor măsurilor pentru că „ceea ce s-a întâmplat astăzi nu trebuie să se mai întâmple” – Ligia Deca dixit. Pe vremea când visam să devin tehnician veterinar ni se repeta o zicală cu aplicabilitate universal valabilă. E mai ieftin să previi decât să tratezi. Partea proastă e că problemele României sunt tratate cu indiferență de politicieni, care de-abia așteaptă o nenorocire pentru a confisca valul de nemulțumire populară. Ligia Deca, dacă tot am pomenit de ea, s-a grăbit să precizeze că „vom face tot ce ține de Ministerul Educației pentru a preveni astfel de incidente tragice!” (sic!). De ce Ministerul Educației nu a făcut mare lucru până acum?

Copil fiind, am făcut grădinița într-un soi de debara, a cărei fereastră era pe jumătate acoperită de acoperișul magaziei lipite de peretele școlii; o improvizație din cauza căreia nu aveam aer și era tot timpul întuneric. Internatul liceului parcă era frate cu cel de la Odorheiu Secuiesc. Prima școală în care am predat avea pereții atât de crăpați, că-ți puteai strecura mâna prin găuri. Din tavanul celei de-a doua școli curgeau efectiv bucăți de scândură și zonele mai afectate erau sprijinite cu popi de lemn. Sincer, m-am bucurat când a fost demolată, deși m-a durut sufletul. O parte din viața mea, dar mai bine să fie demolată decât să cadă peste vreun copil. Țara lui „lasă, bre, că merge și așa”, o denumire mai neaoșă pentru „România Educată”. Președintele a spus ceva și el pe marginea subiectului, după care a amuțit, probabil se pregătește de călătorie. El, artizanul României Educate. În treacăt fie spus, pe pagina de social media a României Educate – una dintre cele două pagini urmărite de președinte – ultima postare este din 17 noiembrie. Noiembrie 2021… Mai e ceva de spus despre cât de interesat e Iohannis de transpunerea în faptă a proiectului de țară cu care s-a fălit la alegerile din 2020?

Autoritățile locale din Odorheiu Secuiesc au anulat concertele și spectacolele de sărbători. Prin asta vor să sublinieze că sunt alături de familia greu încercată, dar avem și noi un procuror cinstit care să investigheze legăturile dintre șefii locali și patronul firmei? Așa, ca chestie… Individul a fost reținut în prima etapă și s-a aflat că nu are studii în domeniu, prin urmare e dubios rău de tot. Cică era preferat pentru că are vechime în branșă, deoarece nu e la prima afacere cu primăria. Bine, afacerea de față nu e chiar cu primăria, e vorba de bani trimiși din Ungaria, dar se știe cum merg treburile în România profundă. O mână spală pe alta și ambele obrazul. Și când tovărășia se bazează pe învârteli oneroase, cine mai are interesul să presteze muncă de calitate? O vedem peste tot în România, nu e vorba doar de Odorheiu Secuiesc.

E dificil de priceput de ce un liceu poate funcționa dacă nu dispune de capacitate proprie pentru cazarea navetiștilor. Sau de ce guvernanții cumpără microbuze electrice, cât timp nu reușesc să asigure transportul elevilor cu microbuzele clasice, mult mai ieftine, dar așa de uzate moral și fizic că te ia durerea de cap. Dar asta e țara în care școlile sunt reabilitate sau construite din temelii doar pentru a fi închise, însă statul nu e capabil să aloce fonduri pentru lucrările urgente; cum spuneam, lucrările de la internatul prăbușit erau plătite de unguri. Școlile care chiar funcționează și sunt un pericol pentru copii și dascăli, sunt sărite de la investiții. Despre asta ar trebui să se discute în următoare perioadă, aici ar trebui căutați vinovații. E nevoie de o anchetă mai largă, cu veleități preventive, nu doar de verificări seci în școli și de acte completate în maniera lui „să fie totul bine”. Urmează un an electoral cum nu s-a mai pomenit și aleșii vor arunca cu bani în școli, să arate că le pasă, dar de fapt marea lor durere a fost și rămâne parandărătul. Îți dau ție să îmi dai și mie; e una dintre explicațiile pentru care Moldova e plină de școli noi, dar în care nu învață nimeni. Bugetul Educației nu doar că e de toată jena, constituit fără a respecta prevederile legale, dar mai e și risipit aiurea. Cu consecințe mortale, după cum se poate vedea, dar cine să-și asume asta? Dacă se insistă prea mult, risipa și indiferența devin criminale.

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
14.6 °
11.1 °
48 %
2.2kmh
100 %
mie
11 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
15 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...