duminică, septembrie 14, 2025
AcasăPulsSă ne rugăm mai serios

Să ne rugăm mai serios

Iar s-a umplut internetul cu urări și binecuvântări de la conducătorii noștri. Doinița, șefa de la pesedeii roșii, Costel, șeful de la pesedeii galbeni, plus ex-ministrul Marius, nelipsit de la chestiile astea cu smerenie, au scris până le-a amorțit degetul cu care tastează. Cu religie, cu sfinți, cu moaște, cu de toate. Probabil vor să transmită poporului un mesaj, că au mai fost campanii electorale, dar nu erau așa evlavioși. Mesajul către noi, e că tre să ne rugăm mai tare, că ei au scăpat complet hățurile și oricum nu știu ce să facă să ne scoată din rahatul în care ne-au băgat. Bre, nu mai bine sunteți voi religioși în vilele voastre acolo? Nu e de ajuns că v-am dat bani de case, de acu trebe să ne rugăm să le și păstrați. Ia să se roage fiecare pentru el, știi ce zic. Să vedem ce iese.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.2 ° C
22.7 °
21.6 °
44 %
8.9kmh
58 %
D
23 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...