La sfârșitul săptămânii trecute, într-un complex de la marginea Botoșaniului a avut loc Balul Fermierilor, eveniment ajuns la a șaptea ediție. Valurile stârnite în mediul online denotă faptul că această acțiune are și adepți, dar și contestatari cu duiumul. Primii se bazează pe faptul că este un eveniment deja cu tradiție, că este un binemeritat moment de relaxare, socializare și de ce nu, schimb de experiență pentru cei care pe timpul verii nu au timp să guste din plăcerile unei asemenea distracții. Până aici totul este corect, numai că postura extraprofesională a organizatorului Ionică Nechifor și anume aceea de secretar general al PNL și apropiat al președintelui filialei ne duce fără să vrem în zona politică, acolo unde partidele încep să bolborosească precum vulcanii noroioși de la Pâclele Mici (Buzău). Prezența echipei de conducere a filialei județene de-a fir-a-păr demonstrează negru pe alb că principalul scop al balului din acest an are două componente, una principală (campania electorală) și alta secundară, legată de tradiție, utilitate și așa mai departe. De partea cealaltă, contestatarii pun pe masă o situație paradoxală, în sensul că în timp ce colegii fermieri din țară protestează în frig, zi și noapte de ceva timp, participanții la bal (cam jumătate dintre ei având legătură cu nobila meseriei de agricultor) se distrează pe rupte la Rediu. Așa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să poziționez cele două părți precum rabinul acela de poveste care a dat dreptate ambilor împricinați. Rămân totuși la ideea că, având în vedere protestele masive care paralizează circulația în București și marile orașe, balul a cam dat cu oiștea în gard. De altfel, orice manifestare politică trâmbițată cu aplomb în vederea captării de noi simpatizanți nu are absolut niciun efect pe tabela de marcaj. Scorul a fost scris până acum și nimic nu mai poate schimba… golaverajul. Eventual se poate produce o depunctare! PSD cunoaște acest aspect și tocmai de aceea, în perioada premergătoare alegerilor, ține capul la cutie pentru a nu pierde din punctele obținute. Așa că, domnilor de la PNL, învățați un minim de strategie politică și nu vă mai băgați nepoftiți în viața comunității. Revenind la protestele fermierilor și ale transportatorilor, vreau să subliniez că acțiunile lor sunt perfect justificate, numai că au o mare hibă. Blocarea drumurilor, a orașelor nu îi afectează nicidecum pe cei vinovați de starea actuală falimentară a firmelor cu profil agricol sau de transport. Din nefericire, cei mai afectați sunt oamenii de rând care întâmpină mari greutăți în deplasările lor către slujbe, acasă, sau acolo unde au treabă. Modelul acestor blocaje este luat din Vest, numai că acolo, acest tip de revoltă, s-a demonstrat, dă rezultate în sensul că diriguitorii sunt efectiv catapultați de pe fotoliile guvernamentale sau parlamentare în cazul în care nu rezolvă cu celeritate problemele ridicate de către demonstranți. La noi la români, politicienii, guvernanții, parlamentarii știu că memoria electoratului este extrem de scurtă și drept urmare nu mișcă un pai pentru deblocarea situațiilor de criză. „În câteva zile se uită și asta!” – își zic ei și au mare dreptate. S-au uitat atâtea și atâtea anomalii și catastrofe petrecute în acest an, încât suntem nevoiți să fim de acord cu respectiva concluzie. De altfel, s-a văzut că tot ce funcționează în Europa, la noi nu merge. Din aceste motive, eu le-aș propune protestatarilor o altă linie de acțiune. Mult mai aproape de rezolvarea doleanțelor lor ar fi dacă, de exemplu, transportatorii ar picheta și bloca locuința ministrului de resort, Sorin Grindeanu. Sau a premierului Ciolacu, sau a președinților celor două camere Nicolae Ciucă și Alfred Simonis. Înconjurați-le casele cu mașinăriile și utilajele voastre și țineți-i pe ei în loc, nu pe sărmanii români care sunt obligați să devină victime colaterale într-un război ce numai parțial este al lor. Blocați-i poarta lui Grindeanu să nu-i mai poată intra menajera, a lui Ciolacu să nu-i mai poată merge iubita la salon sau a lui Ciucă să nu mai poată primi musafirii în sufragerie! Efectul, veți vedea, va fi unul surprinzător, în sensul că toți se vor implica și vor găsi soluții pentru deblocarea situației. Responsabilizarea asta generală atât de întâlnită la români nu duce nicăieri. Nu Parlamentul, nu Guvernul și nu un anume partid trebuie supus presiunilor oamenilor ci factorii decidenți din aceste organisme. Pentru că marea masă a parlamentarilor, miniștrilor și oamenilor de partid nu face altceva decât să execute orbește niște directive plecate de la vârf. Ei bine, acolo, la vârf trebuie acționat. Toți ceilalți sunt o masă amorfă, de manevră care nu este în stare să rezolve nici cea mai banală problemă cetățenească. Așadar, dragilor protestatari, nu mai puneți o greutate în plus pe umerii românilor limitându-le gradul de mișcare. Pe boșii lor, blocați-i!
Bal, proteste și blocaje – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Boala turismului românesc– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...
Editorial
Între două capcane – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Guvernul României a bifat săptămâna trecută o victorie jenantă: chipurile, a rezistat la patru moțiuni de cenzură consecutive. În fapt, zisa victorie s-a concretizat...
Editorial
Rusia ne-a returnat AUR-ul. Atacul Rusiei asupra Poloniei, turnesol pentru Simion – Cristian Pantazi, jurnalist
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
Editorial
Mai întâi, omoară știrile. Apoi, fă ce vrei – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Aveam de gând să scriu despre dispariția jurnalismului de bună credință, aspect văzut ca o necesitate de clasa politică, aproape în integralitatea ei, ca...
Editorial
Taxe europene, servicii românești – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...
Editorial
Trepădușii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...
Editorial
Exerciții de imagine – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...
Editorial
Pe când un film deștept despre Maria Tănase? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...
Editorial
Pizza politică, cine plătește și cine se îndoapă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...
Editorial
Dictatura proștilor nu este democrație – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...
Editorial
Protest pentru lideri, nu pentru sindicaliști– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...
Editorial
Confuzii fiscale
Redacţia -
În politica românească, paradoxul a devenit regulă. Cazul eliminării impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționale este doar cel mai recent episod...
Editorial
Jelania lui Emil Constantinescu, cel care ne-a făcut cadou încă un Iliescu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
La timpul potrivit, l-am votat pe Emil Constantinescu cu amândouă mâinile și atunci când a fost declarat învingător am crezut sincer că, în sfârșit,...
Editorial
Verba volant, scripta manent – Cătălin MORARU, redactor șef
Astăzi citiți ultima ediție tipărită a Monitorului de Botoșani. Vom continua în mediul online, pe site-ul nostru și pe paginile noastre de pe rețele...
Editorial
Ordinea și disciplina de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...
Editorial
De ce pensii trebuia să se ocupe și de care s-a ocupat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...
Botoșani
cer senin
20.6
°
C
20.6
°
19.4
°
58 %
3.2kmh
4 %
mar
22
°
mie
18
°
J
18
°
vin
22
°
S
26
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...