duminică, septembrie 14, 2025
AcasăPulsÎncă o realizare epocală

Încă o realizare epocală

Ciudos pe președința Doinița de la cejeu că a inaugurat cu mare pompă o platformă betonată numită heliport, prefectul transparent Sorin tot a așteptat să-și ia revanșa. Ocazia s-a ivit în sfârșit, când a semnat contractul de reabilitare termică a palatului administrativ. Adică pune pe dinăuntru niște scârț din ăla, că pe dinafară, cum ar fi normal, nu mai poate, că abia s-a reparat. Așa că, cu această ocazie istorică, a fost invitați la semnarea contractului directori, șefi, șefuleți, parlamentari, consilieri și alții, care a privit cu lăcrimi în ochi aceste clipe unice de dezvoltare a județului. Domnu prefect, vă mulțumim pentru tot ce faceți pentru țară. Abia așteptăm să ajungeți primar, că sigur faceți un chef mare după ce plantați petuniile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
21.1 °
20.5 °
50 %
9.3kmh
18 %
D
23 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...