sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăPulsGhici ciupercă ce-i

Ghici ciupercă ce-i

Cică după ce primarul Cosmin a luat sediul de la liberali – ăla în care erau cei de la pedeleu, pe care șeful liberal Costel tot încearcă să-i dea afară – a vrut să mute acolo o direcție de dezvoltare a orașului. Dar n-a putut, zice critic primarele Cosmin, că cică sediul e dezastru și are și-o ciupercă prin pereți, deci trebe făcută curățenie mare. Deci operația cu mutatul s-a oprit, că cine le-a lucrat la liberali acolo nu a făcut treabă bună, chestie care s-a văzut și la alegeri. Dar nu e mare problemă, că la cum se dezvoltă orașul, pentru biroul de dezvoltare se poate pune o masă la intrarea în primărie, că mare diferență nu e. Asta până dau ciuperca afară de la liberali din sediu, după aia ne dezvoltăm de nu mai putem.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
51 %
3.4kmh
14 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
31 °
mie
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...