marți, iunie 17, 2025
AcasăLocalDescoperire macabră într-un bloc din Botoșani

Descoperire macabră într-un bloc din Botoșani

Locatarii unui bloc din apropierea Poliţiei Locale au avut parte de o veste macabră, în dimineaţa zilei de marţi.

Un bărbat din Botoşani, a fost găsit fără suflare în propriul apartament. În vârstă de 69 de ani, acesta locuia într-un apartament pe Aleea Mihail Kogălniceanu împreună cu soţia lui. Aceasta a şi fost cea care a apelat serviciul 112. Bărbatul îi spusese acesteia încă de la primele ore ale dimineţii că resimţea dureri în piept. Pentru că suferea de afecţiuni cardiace, bărbatul şi-a luat tratamentul, după care s-a întins un pic în pat, însă la scurt timp după ce s-a ridicat a căzut din picioare. Soţia i-a sărit imediat în ajutor, până la sosirea cadrelor medicale.

La faţa locului au ajuns un echipaj cu asistent de la Ambulanţă şi unul cu medic de la SMURD. La sosirea medicilor, însă, acesta era în stop cardiorespirator. „Echipajul nostru a început imediat manevrele de resuscitare, fiind trimis în sprijin şi echipajul SMURD. A fost resuscitat timp de 45 de minute, din păcate fără niciun rezultat. A fost declarat decesul”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, coordonator în cadrul dispeceratului SJA-SMURD Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.6 °
18.3 °
84 %
0.9kmh
98 %
mar
24 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...