spot_img
marți, mai 28, 2024
AcasăLocalAvalanșă de pacienți pe secția de chirurgie a Spitalului Județean (video)

Avalanșă de pacienți pe secția de chirurgie a Spitalului Județean (video)

Secția de Chirurgie a celei mai mari unități sanitare din județ este supraaglomerată, din cauza adresabilității mari. Potrivit medicului Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean Botoșani, secția dispune de 70 de paturi, însă au fost situații când a fost depășit acest număr, fiind necesară aducerea de paturi de pe alte secții pentru a interna bolnavii.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, secția Chirurgie generală are 70 de paturi în contract cu Casa de Asigurări. Există, însă, și 75 de bolnavi pe 70 de paturi, pentru care s-au adus paturi din alte secții, pentru a completa necesarul de paturi pe secția de chirurgie.

Peste 90% din cazurile chirurgicale se operează la spital

Urmare a dotărilor de ultimă generație care s-au făcut pe secție, peste 90% din cazurile chirurgicale se operează la spital.

”Mai sunt și care solicită transferul și la Iași, dar și acolo paturile de pe ATI sunt limitate. Sunt doar cazurile excepționale și marea majoritate se rezolvă aici. Sunt dotări foate bune, medicii bine pregătiți”, a precizat Izabela Elena Afrăsânei, medic primar chirurgie generală de la Spitalul Județean ”Mavromati”.

Dacă în acest moment intervețiile sunt laparoscopice, chirurgii botoșăneni așteaptă aparatură mult mai performantă, Robotul da Vinci, cel mai avansat robot chirurgical din lume.

”Este un robot cu ajutorul căruia chirurgul operează, chiar și de la distanță. Față de laparoscopie, există o mai mare precizie asupra disecției, o vizualizare tridimensională mult îmbunătățită intraabdominal, în zonele greu accesibile de chirurg. Ajută foarte mult chirurgul în disecție. Ar fi o provocare mai mult decât a secție acest robot, chiar și la nivel de spital”, potrivit medicului primar.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
70 %
2kmh
47 %
mar
21 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
27 °
sâm
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când a văzut câtă lume s-a adunat să-l ajute să fie ales, senatorul Trufin n-a mai rezistat la un selfie.

EDITORIAL

Foarte puțină lume știe că de aici de la Botoșani, mai exact de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, a pornit o modificare aproape...

EPIGRAMA ZILEI

Nici nu mai știu ce să facă Pe vremuri caniculare, Concurența-i foarte mare, Lumea toată se dezbracă ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...