sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocalConsilier local trimis în judecată după o fraudă de zeci de mii...

Consilier local trimis în judecată după o fraudă de zeci de mii de euro

Un consilier local din Flămânzi a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru fraudă cu subvenții europene. Este vorba de Constantin Hucail (PNL), care a fost trimis în boxa acuzaților în urmă cu aproape trei săptămâni.

Potrivit anchetatorilor, Hucail a fost inculpat pentru folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Fraudă de zeci de mii de euro

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA – Serviciul teritorial Suceava au precizat că prejudiciul ar fi de aproape 60.000 de euro, iar faptele s-ar fi petrecut pe parcursul mai multor ani.

„În perioada 2013-2020, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente (declarații, tabele, etc.), întocmite chiar de el, prin care ar fi atestat în fals îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru obținerea fondurilor nerambursabile în cadrul schemelor de plată din sectorul agricol. Consecința acestor demersuri ar fi fost obținerea pe nedrept de către inculpat a unor fonduri în cuantum de 281.235 lei din bugetul Uniunii Europene, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă”, au menționat anchetatorii.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, Constantin Hucail beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Interesant este că în ultima declarație de avere Constantin Hucail menționa că deține în proprietate, împreună cu soția, un hectar și jumătate de teren, în două suprafețe, ambele obținute în urma unor achiziții făcute în 2000, și trei mașini. În plus, principalele venituri le obține în calitate de angajat al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, el fiind fasonator mecanic la Ocolul Flămânzi. În schimb, în declarațiile de avere, dar și de interese, nu se menționează nicăieri că ar fi obținut subvenții APIA și nici că ar face parte din vreo asociație agricolă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19 ° C
19.4 °
18.6 °
65 %
7kmh
100 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
21 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...