spot_img
luni, mai 27, 2024
AcasăLocalTragedie la Secția de Psihiatrie. Pacientă decedată în timpul externării

Tragedie la Secția de Psihiatrie. Pacientă decedată în timpul externării

O pacientă internată la Secţia de Psihiatrie a murit în braţele medicilor, chiar când urma să fie externată. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de luni, când pacienta de 65 de ani era pregătită pentru externare.

Aceasta fusese adusă cu ambulanţa cu câteva ore mai devreme, în urma unui episod depresiv. Medicii au stabilizat-o şi a fost solicitată o ambulanţă privată, care să o transporte înapoi la domiciliu. În timp ce se făceau actele de externare, femeia a fost urcată în ambulanţă, iar după câteva minute medicul a observat că aceasta nu mai respira. A fost apelat imediat 112 şi la faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical de la Ambulanţă. La faţa locului a ajuns iniţial un echipaj cu asistent, ulterior fiind direcţionat şi echipajul SMURD cu medic.

„Pacienta a fost preluată în curs de resuscitare, de la un echipaj cu asistent al Serviciului de Ambulanţă. A fost intubată, ventilată mecanic, continuate manevrele de resuscitare, cu adrenalină la 3-5 minute şi masaj cardiac extern. După aproximativ 30 de minute, ritmul a rămas asistolă şi s-a declarat decesul”, a precizat medicul Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

Potrivit conducerii unităţii sanitare, pacienta era cunoscută cu o serie de afecţiuni grave, astfel că nu există suspiciuni în privinţa decesului acesteia.

„Pacienta suferea de o serie de afecţiuni grave. Prezenta sechele AVC, hipertensiune, gonartroză, diabet insulino-dependent. A fost adusă la Psihiatrie pentru un episod de depresie, care a fost tratat de specialiti. Ulterior urma să fie externată, dar a suferit un stop cardiorespirator”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, managerul SJU Mavromati.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiei, care a primit o informare de la Spitalul Judeţean. Oamenii legii au discutat cu membrii familiei, care au spus că nu au suspiciuni cu privire la deces.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.7 °
52 %
2.2kmh
77 %
lun
20 °
mar
21 °
mie
18 °
joi
23 °
vin
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la drumurile astea încep să le cadă caii putere mașinilor.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

O vară întreagă a stat La soare-n insule fierbinți Și doar târziu a constatat C-a dat pe bronz cam muli arginți! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...