miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăSportPronosticurile Zilei: Dăm start profitului în această săptămână cu fotbal

Pronosticurile Zilei: Dăm start profitului în această săptămână cu fotbal

Luni, 18 martie 2024, „Monitorul de Botoșani” vă propune în rubrica „Pronosticurile Zilei”, dedicată în special pariorilor, două variante de profit.

După cum v-am informat, în urma unei analize amănunțite, vom extrage zilnic cele mai „safe” variante de profit, mizând pe favoriți, dar și pe spectacol. Combinate pe același bilet, cele două selecții pe care vi le propunem astăzi au cota totală de 2.16. Astăzi ne vom îndrepta atenția către partidele care vor închide prima etapă a play-out-ului SuperLigii.

Pentru început vom merge la Arad unde UTA va primi vizita celor de la FC Voluntari. Arădenii au arătat foarte bine în „regular” fiind la 90 de minute de intrarea în play-off, având acum ca obiectiv clasarea pe unul din primele două locuri care în cele din urmă ar putea să o ducă în cupele europene. De partea cealaltă, FC Voluntari pleacă în play-out de pe loc direct retrogradabil și va avea nevoie de o minune pentru a se salva de la retrogaradare la fotbalul pe care îl practică.

A doua și totodată ultima selecție de astăzi vine de pe „Ilie Oană” de la confruntarea Petrolul – FCU 1948. Presiunea în acest duel este pe echipa lui Nicolo Napoli, care este obligată la un rezultat pozitiv pentru a-și spori șlansele de a se menține în SuperLigă.

Pronosticurile Zilei

UTA – FC Voluntari, UTA câștigă oricare repriză –  Cota 1.47 
Petrolul – FCU 1948, FCU 1948, peste 0.5 goluri –  Cota 1.47

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
43 %
3.8kmh
48 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...