spot_img
sâmbătă, decembrie 6, 2025
AcasăPulsImplementarea face bine la salar

Implementarea face bine la salar

Ex-primarul Ovidiu, ajuns şef la lozărie, şi-a publicat cv-ul. Bine, probabil nu s-a luat guvernoiu după cv când l-a uns şef, a contat alte calităţi, cum ar fi aia de membru de partid. Dar meritele e clare şi reiese din acte. De-o pildă, scrie dom’ Ovidiu în ceveu că a implementat proiecte de peste 75 de milioane de euroi. Unde şi le-a implementat nu mai spune, că totuşi, nu se poate să fi costat aşa mult sensul ăla giratoriu. Partea bună e că s-a oprit, că ne-a implementat de ne-a rupt. Să-i mai implementeze şi pe ăia de la lozărie că noi ne-a săturat. Dar leafa pe site tot nu şi-o publică. Teama de concurenţă, ce să-i faci. Ştie omul că românii sunt pricepuţi la asta, cum îi zice, implementare.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
93 %
3.5kmh
99 %
S
1 °
D
4 °
lun
6 °
mar
7 °
mie
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă n-ai mașină măcar mobila defectă să o cari elegant.

EDITORIAL

Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...