duminică, mai 19, 2024
AcasăLocalValeriu Iftime s-a supărat după păcăleala de 1 aprilie

Valeriu Iftime s-a supărat după păcăleala de 1 aprilie

„Monitorul de Botoşani” a continuat şi în acest an tradiţia publicării unui text păcăleală de 1 aprilie. De acestă dată a fost vorba despre un interviu cu Valeriu Iftime, şeful PNL Botoşani, prin care anunţam că acesta va plăti primarilor PNL prime nete de câte 100.000 de euro.

Acesta nu a gustat, însă, gluma. Reprezentanții acestuia au transmis că materialul i-ar aduce prejudicii de imagine în campanie candidatului la şefia Consiliului Judeţean. Din acest motiv aceştia au insistat pentru scoaterea materialului de pe site.

Fiind campanie electorală am procedat întocmai şi am decis să scoatem materialul, deoarece nu dorim să intervenim în rezultatele alegerilor.

Aceasta este prima situaţie de la apariţia tradiţionalei păcăleli de 1 aprilie când cineva se supără din cauza acestei poante.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
9.2 ° C
11.6 °
8.9 °
93 %
2.3kmh
5 %
Dum
21 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
23 °
joi
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...