vineri, mai 17, 2024
AcasăLocalIncident grav la un colegiu din judeţ. Elevă luată cu ambulanţa direct...

Incident grav la un colegiu din judeţ. Elevă luată cu ambulanţa direct de la ore (VIDEO)

O elevă din Dorohoi a ajuns la Urgenţe cu ambulanţa după ce a fost victima unui accident grav în timpul orelor. Copila a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. 

În vârstă de 16 ani, tânăra este elevă a unui colegiu naţional din municipiul Dorohoi. Luni, în timpul orelor, tânăra s-a scuzat şi a cerut voie profesorului să meargă la toaletă. A ieşit din clasă, dar în momentul în care a vrut să coboare pe scări, pentru a ajunge la grupul sanitar, i s-ar fi făcut rău şi şi-a pierdut echilibrul. Copila a căzut de la înălţimea câtorva trepte şi s-a prăbuşit de podea.

Zgomotul puternic a fost auzit şi de paznicul unităţii, care i-a sărit în ajutor. Copila a spus, însă, că nu are nicio problemă, a utilizat toaleta, după care s-a întors la ore. În clasă aceasta a început să se simtă rău, să verse şi să acuze dureri de cap. A fost dusă imediat la cabinetul medical al unităţii de învăţământ, de unde a fost apelat serviciul 112. O ambulanţă de la Dorohoi a preluat-o pe minoră şi a adus-o direct la Botoşani, din cauza strării pe care o avea. „Pacienta a fost preluată de un echipaj medical acuzând dureri de cap. Prezenta un traumatism cranian acut închis şi un hematom epicranian. A fost transportată la Botoşani pentru investigaţii suplimentare. Ulterior s-a decis transferul la Neurochirurgie Iaşi, fiind diagnosticată cu o fractură la nivelul craniului”, a precizat medicul primar Andreea Stărică, purtător de cuvânt al SJA Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, dar şi a Inspectoratului Şcolar. Ambele instituţii au început anchete pentru a se stabili circumstanţele exacte ale evenimentului. Cazul vine la doar câteva zile după ce o altă elevă din Dorohoi a fost luată cu ambulanţa de la ore.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.2 ° C
16.6 °
15.5 °
50 %
2.7kmh
81 %
vin
15 °
sâm
17 °
Dum
22 °
lun
23 °
mar
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...