Cu politicieni
Cică unul, după ce votează, se duce la pescuit. Cum stătea de câteva ore bune, fără să prindă nimic, înainte de a pleca, mai face o ultimă forţare a norocului şi aruncă undiţa undeva departe, lângă un ostrov. Nu trece mult şi scoate peştişorul de aur. Aşa cum e datina peştişorul de aur trebuie să îndeplinească dorinţele celui ce-l prinde, înainte de a fi eliberat. Trăind vremuri de criză, pescarul nostru a trebuit să se mulţumească cu o singură dorinţă. După ce chibzui bine, pentru a nu-şi strica bunătate de dorinţă unică, acesta zise peştişorului:
– Dragă peştişorule, vezi cât e de lungă şi de lată e Dunărea asta?
– Văd, răspunde aşteptând peştişorul.
– Păi, cât e de lungă şi de lată e Dunărea, să plutească numai sicrie cu politicieni!
-… Dar,… ăăăh…, români să fie toţi?, îngăimă peştişorul.
– Dar cum altfel!?, răspunde pescarul.
– Vreo preferinţă pe partide!?,
– Nţ!
– … Dar,… ăăă, ştiţi că sunt şi politicieni români buni şi politicieni mai puţini buni…, încercă din nou să se eschiveze peştişorul.
– Apăi, să fie sicrie bune pentru cei buni şi d-alea rele pentru cei răi.