joi, mai 16, 2024
AcasăLocalBotoșăneni lăsați pe întuneric în marginea orașului (VIDEO)

Botoșăneni lăsați pe întuneric în marginea orașului (VIDEO)

Sute de familii din municipiul Botoșani au rămas în beznă de câteva nopți, după ce rețeaua de iluminat public a cedat inexplicabil.

Se întâmplă într-una din zonele periferice ale orașului, iar locuitorii acelor cartiere au parte doar de lumina lunii și farurile mașinilor de le stradă.

Astfel, străzile IC Brătianu, Eternității și o parte din strada Tudor Vladimirescu erau cufundate complet în beznă, fără vreo explicație din partea autorităților. Practic, porțiunea cuprinsă între Jandarmerie si Liceul Pedagogic nu avea nici măcar un stâlp de iluminat în funcțiune. “Cum intri în zona asta, parcă intri în altă lume. Beznă totală. Problematic este că dacă vrei să traversezi strada e un adevărată aventură. Și noi suntem locuitori ai municipiului, dar numai la plata taxelor, a spus un botoșănean din zonă. Acesta se plânge, în special, de faptul că nimeni nu le oferă explicații celor care locuiesc în aceste zone.

Potrivit rețelelor de socializare, situația nu este una izolată. Deseori chiar și în zone din centrul orașului, precum Pietonalul Unirii, rețeaua de iluminat public cedează complet.

În urmă cu exact doi ani, consilierii locali au votat proiectul vizând achiziţionarea sistemului de iluminat public de la Delgaz Grid. Despre această achiziţie se vorbea de mai bine de nouă ani, fiind purtate mai multe negocieri în ultimii ani. În cele din urmă a fost stabilită achiziția contra sumei de 600.000 de lei plus TVA.

iluminat public

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
13.6 °
55 %
0.9kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...