luni, august 18, 2025
AcasăLocalSimfonie-rock cu trupa Cargo și Filarmonica din Botoșani (video)

Simfonie-rock cu trupa Cargo și Filarmonica din Botoșani (video)

Seria concertelor simfonice speciale continuă la Filarmonica „George Enescu” din Botoșani. De data aceasta, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor a urcat trupa Cargo. Evenimentul a avut loc vineri, 19 aprilie, la ora 18:30.

Concertul a început cu orchestra filarmonicii Botoșani dirijată de Marius Hristescu. Au urcat pe scenă, rând pe rând, membrii trupei, cântând piese mai noi și mai vechi. Proiectul simfonic al trupei Cargo are doi ani deja. Totul a început la Arad, la ,,Gala valorilor arădene”.

,,În România durează până când află lumea de el. Am început la Arad printr-un concert frumos, Gala valorilor arădene, o gală unde se premiază valoarea, notele bune. Uite așa a luat ființă proiectul și ne-am întâlnit cu Marius Hristescu care ne-a aranjat piesele pentru orchestra simfonică și cor”, a declarat solistul trupei Adrian Igrișan.

La Botoșani au fost cântate melodii precum, ,,Mamă”, ,,Doi pași”, ,,Spune-mi de ce”, ,,Te chem”. În încheierea spectacolului a fost interpretată celebra piesă ,,Dacă ploaia s-ar opri”. Chiar solistul Adrian Igrișan a întrebat retoric publicul dacă lipsește vreo melodie, iar publicul a răspuns la unison „Ploaia”.

Sala a fost arhiplină, iar la piesa care a încheiat concertul, oamenii s-au ridicat în picioare și au cântat. Mai mult ei decât solistul ,,E complicat să cânți piesa asta pentru că nu te poți bucura pe de plin dacă o cânți tu ca solist. În principiu, îi lăsăm pe ceilalți să cânte”, a mai spus solistul trupei despre piesa ,,Dacă ploaia s-ar opri”.  De altfel, Igrișan le-a cerut spectatorilor să cânte și fără orchestră piesa, senzația fiind unică.

La sfârșitul concertului chitaristul David Cristian și bateristul Octavian Pilan au aruncat în public penele de chitară și bețele de la tobe. În culise, fanii au primit autografe, unii chiar pe foile unde erau scrise melodiile interpretate în concert.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.8 °
22.6 °
49 %
4.4kmh
50 %
lun
22 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...