În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din satul meu natal îmi povestea că poarta ei este deschisă pentru orice activist de partid care „mătura” zona înaintea scrutinului: „Eu îi primesc pe toți, maică și îi asigur că musai numai pe al lor partid pun ștampila. Le mulțumesc pentru pachețelul cu merinde și toată lumea e mulțumită. Ei că au încă un vot, eu că am mai primit câte ceva. Că de votat, votez cu cine cred eu, nu cu cine îmi spun ei.” Cam asta era judecata unei octogenare cu patru clase care nu pășise mai mult de 10 kilometri în afara vetrei satului decât în primăvara lui 1944 când au fost evacuați toți locuitorii, din cauza războiului, tocmai pe malul Siretului, lângă Verești. După ani și ani constatăm că din păcate, proastele obiceiuri de a cumpăra cu niște firfirei voturile cetățenilor, se mențin cu strășnicie deși, trebuie să recunoaștem, se încearcă niște variante oarecum mai sofisticate de a atrage votanții de partea „investitorilor”. Dar cine sunt aceștia, adică investitorii? Bineînțeles că primarii en titre dar și alți reprezentanți ai autorităților publice care dețin pârghiile financiare adică banii noștri, mai exact. Să nu credeți cumva că spectacolele de la Cornișa sau din comunele județului sunt finanțate de pe cardurile primarilor sau din fondurile nerambursabile obținute de la niscaiva sponsori! Nu, doamnelor și domnilor! Sunt banii obștii pe care edilii i-au adunat de-a lungul celor patru ani, special pentru acest scop. Iar faptul că legea absurdă care a eliminat votul în două tururi nu a fost amendată deși procentul de reprezentabilitate al primarilor este în foarte multe cazuri extrem de mic, ne arată foarte clar nivelul de cinism și șmecherie cu care suntem tratați noi, alegătorii. Deși aparent suntem prizonieri, suntem captivi într-un sistem politico-legislativ nemernic, speranța nu ar trebui să ne părăsească, pilda cu mătușa Maria evocată în rândurile de mai sus fiind plină ochi de învățăminte. Consumați-le oameni buni resursele ori de câte ori aveți ocazia, păpați-le micii, beți-le berea, bucurați-vă de muzica adusă pe bani grei, purtați-le șepcile și gecile și la final, adică pe 9 iunie, votați normalitatea adică pe acei candidați care sunt capabili să vă ofere puțină bunăstare și puțin confort în mod constant, pe parcursul tuturor celor patru ani și nu numai pe ultima sută de metri așa cum procedează unii edili în această perioadă. Fără îndoială, toată această tevatură, tot acest circ la care asistăm, inclusiv concertele Filarmonicii în stradă, acum în campanie, ar fi trebuit să fie cumva reglementată și eventual pedepsită de lege. Nici nu mă mai obosesc să citesc legile electorale întrucât, după cum toată lumea știe, nimeni niciodată nu a avut de tras în urma încălcării acestora. Nerespectarea legilor este așadar, sport de masă pentru politruci. Cei care ar trebui să pună mai presus de orice legalitatea, recte candidații partidelor, sunt de fapt primii clasați în terfelirea actelor normative. Probabil dacă un candidat independent ar apela la aceleași stratageme nesimțite pe care partidele le folosesc cu mult sârg în campania electorală, în secunda doi s-ar alege cu dosar penal. Revenind la grandioasele spectacole oferite botoșănenilor la Cornișa cu prilejul … zilelor orașului (defalcate pe motiv de post, adică post de … primar!) nu dețin informații exacte despre sumele de bani cheltuite în această perioadă dar mă gândesc că un Marcel Pavel, un Carla’s Dreams sau un Ștefan Bănică nu au bătut sute de kilometri pentru un onorariu … minim pe economie. De unde sunt banii? Vă asigur că tot de la noi chiar dacă vor încerca unii să mă convingă că nu e așa. Nici chiar sponsorii invocați de multe ori în aceste situații nu se grăbesc să-și golească conturile aiurea, mai ales atunci când acestea (conturile) au fost umplute din contractele cu administrația locală. În concluzie, dragi concitadini, umil vă sfătuiesc să participați în număr cât mai mare la circul oferit de către autorități, să le consumați în întregime pâinea iar când veți fi singuri în cabina de vot să vă gândiți că și circul și pâinea ce v-au fost oferite nu reprezintă decât o mică parte din banul vostru pe care niște băieți șmecheri îl învârt cu nesimțire după cum îi taie capul și interesul. Să nu cumva să credeți că din mare drag de cetățeni candidații oferă aceste spectacole, oriunde și oricând în campania electorală. Parafrazând simplele propoziții din Abecedar, spun cam așa: Mătușa Maria a fost o femeie simplă dar isteață. Fii ca ea!
Mătușa Maria, pâinea și circul – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Răspundere, nu solidaritate – Cătălin MORARU, redactor șef
E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...
Editorial
Totul până la copii! – Dumitru MONACU, scriitor
În curând, școlile își vor închide porțile, urmând o binemeritată vacanță pentru elevii din toată țara. Pentru cei din Botoșani, vacanța ce se arată...
Editorial
Cazinou de lux, mentalitate de scara blocului – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De fiecare dată când cei aflați la butoane se plâng că prin buget bate vântul și trebuie inventate noi taxe și impozite „că altfel...
Editorial
Plutașii de pe Dâmbovița – Dumitru MONACU, scriitor
Iubitorii de animale, de fapt cei care au în preajma lor câini, știu foarte bine că atunci când patrupedul se lasă pe spate pentru...
Editorial
Școala românească: între trecut autoritar și viitor incert – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...
Editorial
Încă două săptămâni de suspans – Virgil COSMA, jurnalist
Ce auzim și vedem din afară despre negocierile care trebuie să definească conducerea României pentru următorii patru ani? Nimic bun. Aceleași fețe, același tupeu,...
Editorial
Școala românească: între trecut autoritar și viitor incert – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...
Editorial
Bulibășeala marca „Crin” – Dumitru MONACU, scriitor
Când vine vorba de Crin Antonescu, multă lume se gândește la liberalul cu plete din anii ’90 care vorbea frumos și se poziționa întruna...
Editorial
Educația, lăsată iar la voia întâmplării – Ciprian MITOCEANU, scriitor
După cum bine se știe, dar se tot ignoră, reforma Educației este absolut necesară, însă, ca de obicei, a fost abandonată la discreția unui...
Editorial
O mezalianță (aproape) imposibilă – Dumitru MONACU, scriitor
Treaba de mântuială făcută de români la alegeri se lasă în aceste zile cu multe întrevederi, discuții, negocieri, poziții de forță sau maleabile în...
Editorial
1 Iunie cu soare, fără ode și fără tarlale – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Luna mai s-a dovedit a fi o lună incredibil de bogată în precipitații și cam strânsă la pungă în ceea ce privește confortul termic,...
Editorial
Adevărata criză – Virgil COSMA, jurnalist
Suntem asaltați cam din toate mediile de amenințări și vești proaste: țara este în derivă, în pragul unui colaps financiar, se dublează prețul la...
Editorial
Demonizarea Franței, o lecție de manipulare pe stomacul gol – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De ceva vreme asistăm la o demonizare agresivă a Franței. Se știe cine se află în spatele acestei acțiuni care ar fi stârnit zâmbete...
Editorial
Nu ne mai terfeliți Tricolorul! – Dumitru MONACU, scriitor
De o bună bucată de vreme, mai precis din momentul în care rețelele de socializare ne-au pus talpa pe gât, constatăm că patriotismul, românismul...
Editorial
Fardul de partid și denaturarea crasă a realităților – Dumitru MONACU, scriitor
Nu ar fi o gaură-n cer faptul că partidele politice din România primesc finanțare de la bugetul de stat, adică din buzunarele noastre. Pentru...
Editorial
Administrație de carton – Sebastian GHEORGHIU, redactor
Ceea ce s-a întâmplat recent pe strada Bucovina nu este un simplu accident sau o „situație neplăcută”, așa cum o numesc, cu o seninătate...
Botoșani
cer senin
17.2
°
C
17.6
°
16.1
°
65 %
2.1kmh
0 %
D
17
°
lun
27
°
mar
23
°
mie
24
°
J
23
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...
EDITORIAL
E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...
EPIGRAMA ZILEI
Mă tot întreb, și nu de ieri
Ci chiar de când s-au fabricat :
De ce nu s-or fi inventat
Și camere de ... dat vederi ?
-Dumitru...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...