sâmbătă, septembrie 6, 2025
AcasăLocalPoliția în acțiune. 150 de amenzi și 8 permise suspendate într-o singură...

Poliția în acțiune. 150 de amenzi și 8 permise suspendate într-o singură zi

În ultimele 24 de ore, polițiștii din Botoșani au desfășurat patru acțiuni punctuale în cadrul operațiunii „Blocada”, colaborând îndeaproape cu jandarmii pentru a menține ordinea publică. Echipele de intervenție au răspuns la 47 de evenimente, cele mai multe semnalate prin apeluri la 112.

Scopul acestor acțiuni, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, a fost asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică, creșterea disciplinei rutiere și prevenirea consumului și traficului de droguri și alte substanțe interzise. Rezultatele nu au întârziat să apară. Astfel, au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 95.000 de lei.

Pe lângă amenzile aplicate, polițiștii au reținut opt permise de conducere și au retras șapte certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancțiuni au fost date pentru abateri de la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.9 ° C
20.6 °
18.9 °
80 %
2.2kmh
84 %
S
29 °
D
29 °
lun
29 °
mar
30 °
mie
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...