vineri, mai 2, 2025
AcasăLocalPlimbări penale oprite de poliţişti. Ce au păţit cei care au încălcat...

Plimbări penale oprite de poliţişti. Ce au păţit cei care au încălcat normele rutiere

Doi tineri s-au ales cu dosare penale, marţi, după ce s-au urcat la volan deşi nu aveau permise de conducere.

Primul caz a fost cel al unei tinere, în vârstă de 21 de ani, din satul Dumeni, comuna George Enescu. Aceasta a fost oprită de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi pe bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi.

În urma verificărilor oamenii legii au constatat că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În aceeaşi zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul comunal 26, din comuna Durnești, un autoturism condus de o tânără, de 18 ani, din aceeași comună. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările, în ambele cazuri, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca la finalizarea acestora, să fie dispuse măsuri legale.

Acţiune pentru creşterea gradului de disciplină rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor și au intervenit la 47 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 165 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.130 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 6 permise de conducere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...