miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalO regizoare din Botoșani merge la Paris cu "Ivan, omul cu rădăcini...

O regizoare din Botoșani merge la Paris cu “Ivan, omul cu rădăcini în ape”

Regizoarea Ana Preda, originară din Botoșani, merge la Paris cu filmul biografic „Ivan – omul cu rădăcini în ape”.

Avanpremiera filmul biografic „Ivan – omul cu rădăcini în ape” a avut loc, luni seară, 22 iulie, la Institutul Francez. Lansarea face parte din șirul lung al evenimentelor dedicate Jocurilor Olimpice din Franța care vor începe vineri, 26 iulie.

Filmul prezintă istoria sportivă a multiplului campion olimpic, Ivan Patzaichin, dar ne dezvăluie și caracterele blânde și autentice ale celui supranumit de fiica sa „cel mai iubit dintre pământeni”. Documentarul va fi difuzat pe TVR 1, joi, 25 iulie, de la ora 21:00, scrie Tvrinfo.

„Am vrut să îl cuprind pe Ivan într-o poveste sensibilă și să-l fac să fie prezent”

„IVAN omul cu rădăcini în ape” reconstituie copilăria și apoi, etapă cu etapă, drumul asiduu parcurs de adolescentului Ivan, care la 16 ani a plecat din satul său de pescari și a devenit multiplul campion olimpic. Realizarea peliculei a fost o muncă de echipă, cu zeci de oameni implicați, cu mii de ore petrecute pentru documentare şi alte mii pentru vizionarea de materiale video.

„Am vrut să fac filmul de multă vreme. Am obținut aprobarea lui. Am așteptat prea mult, Ivan a dispărut. Provocarea a rămas. Am vrut să îl cuprind pe Ivan într-o poveste sensibilă și să-l fac să fie prezent. După avanpremiera națională, urmează premiera internațională. Și nu oriunde şi oricând: Paris, 9 august, în timpul Jocurilor Olimpice”, a declarat regizoarea Ana Preda.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
43 %
3.8kmh
48 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...