miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăPulsLibertatea e frumoasă, dar ia mult timp

Libertatea e frumoasă, dar ia mult timp

După ce nici în concediu în străinătate ca tot românul nu s-a putut duce, primarele Cosmin mai stă o vreme și sub control judiciar, totul pentru că a aranjat un concurs pentru o doamnă, care la o adică, atunci când e de iubire, nici n-ar trebui să fie penal, nu?. Dar se rezolvă, că a dat șefu Marcel de la partid legile potrivite și dacă poți lungi procesul destul de mult, se prescrie și ești nevinovat, cum ar veni. Durează mai mult, însă rezultatul contează. Și ești un pic mai stresat, dar oricum ajută la siluetă, ceea ce e un plus. Așa că se mai chinuie primarele Cosmin două, trei festivaluri, după care viața revine la normal, nu că s-ar fi modificat foarte tare. Ca să nu mai zicem că și bulevardul e mai frumos din aceeași cauză, ceea ce nu e din drum.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
16.6 °
14.4 °
67 %
2.7kmh
97 %
mie
24 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...