marți, iunie 17, 2025
AcasăLocalSfârşit tragic în parcarea Mănăstirii Zosin (video)

Sfârşit tragic în parcarea Mănăstirii Zosin (video)

Un bărbat din judeţ a avut parte de un sfârşit tragic pe şosea, dar nu într-un accident rutier ci în parcarea Mănăstirii Zosin.

În vârstă de 69 de ani, acesta se întorcea de la Iaşi, în maşină cu fiii săi. Bărbatul suportase un tratament pentru o afecţiune oncologică, iar când mai avea câţiva kilometri până acasă, acesta a început să se simtă rău. La un moment dat, şoferul a intrat în parcarea mănăstirii Zosin şi a apelat serviciul 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns în scurt timp echipajul SMURD cu medic, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru pasagerul din maşină.

„Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat în parcarea unei mănăstiri pentru o persoană aflată într-un autoturism, inconştientă. Deplasaţi la faţa locului, colegii au constatat că persoana se afla în stop cardio-respirator şi a fost constatat decesul”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonator UPU-SMURD.

Fiind în apropierea unui lăcaş de cult, fiii acestuia au reuşit să îi aprindă şi o lumânare la căpătâi, după tradiţia creştină.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
71 %
7.4kmh
99 %
mar
24 °
mie
25 °
J
27 °
vin
19 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...