luni, iunie 16, 2025
AcasăInternaționalO pisică a câștigat dragostea englezilor. Ce talent special are Marley

O pisică a câștigat dragostea englezilor. Ce talent special are Marley

Marley, o pisică alb cu negru în vârstă de 7 ani, a fost desemnată pisica anului în cadrul unei ceremonii în Marea Britanie, relatează The Guardian. Pisica locuiește într-un adăpost pentru femei care au fost exploatate și traficate. El a câștigat premiul datorită „empatiei sale”.

Marley a avut mii de concurenți la râvnitul premiu Cats Protection, în semn de recunoaștere pentru bucuria pe care o oferă femeilor de la adăpostul Caritas Bakhita din Londra.

„Sunt foarte mândră că Marley a câștigat titlul de pisica anului. Este un exemplu minunat al puterii iubirii. Uneori, Marley pune o lăbuță pe picioarele beneficiarelor noastre, iar acesta este primul gest de bunătate pe care femeile l-au primit în ultimii ani. El are acest dar incredibil al empatiei și a ajutat multe, multe femei pe drumul lor spre recuperare”, a spus Karen Anstiss, șefa adăpostului, potrivit The Guardian.

Premiul va fi acordat de romanciera, prezentatoarea și iubitoarea de pisici Dawn O’Porter, care a spus că a învățat atât de multe lucruri despre viață și dragoste de la pisica ei, încât, atunci când aceasta a murit, a fost liofilizată. Pisica lui O’Porter, siameza Lilu, stă acum pe un scaun în sufrageria de când a murit, în 2020.

Marley a fost adoptat în urmă cu patru ani

Adăpostul Caritas Bakhita, care găzduiește 11 femei din 11 țări, l-a adoptat pe Marley în urmă cu patru ani dintr-un adăpost de animale, unde fusese dus pentru că era hărțuit de o altă pisică, în casa fostei sale familii.

„Cred că a suferit, așa că recunoaște trauma beneficiarelor noastre. La început stă foarte aproape, pentru a vedea cum răspund femeile. Apoi le pune ușor o lăbuță pe picior, anunțându-le că nu sunt singure.

Am avut o beneficiară care era atât de traumatizată încât nu a vorbit cu noi, ci doar cu Marley, și pentru că a avut încredere în el, de-a lungul timpului am reușit să ne apropiem de ea,” mai spune șefa adăpostului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
23.3 °
50 %
3.3kmh
99 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...