sâmbătă, august 2, 2025
AcasăLocalTentativă de omor, după un conflict violent în câmp

Tentativă de omor, după un conflict violent în câmp

Un bărbat de 57 de ani, din comuna Hănești, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, după ce a fost acuzat de tentativă de omor. Protagonistul incidentului, Gheorghe C., a fost trimis în fața judecătorilor de la Tribunalul Botoșani pentru un atac violent ce a avut la origine un conflict spontan, alimentat de consumul de alcool.

Incidentul s-a petrecut pe 8 iulie 2024, în jurul orei 14:20, pe un teren agricol din apropierea satului Borolea. Potrivit procurorilor, în timpul altercației, bărbatul l-a lovit pe A.C.V. cu un obiect ascuțit, posibil un cuțit, în partea dreaptă a pieptului. Victima a suferit răni grave, fiind necesare 18-20 de zile de îngrijiri medicale pentru recuperare, iar viața sa a fost pusă în pericol.

Cazul se află acum în fața instanței, dar, conform legislației penale, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
40 %
2.4kmh
18 %
S
28 °
D
32 °
lun
30 °
mar
31 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil aşa răsar tot mai multe trotinete în oraş.

EDITORIAL

Recentul sondaj de opinie care arată că doi din trei români îl consideră pe Ceaușescu un bun conducător m-a scos efectiv din zona de…disconfort....

EPIGRAMA ZILEI

E tânără și frumoasă, Deci arată foarte bine Însă sânii ei se lasă... Pipăiți de fitecine!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...