miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocalIncendiu la Drislea. Acoperișul unei case, mistuit de flăcări

Incendiu la Drislea. Acoperișul unei case, mistuit de flăcări

Un incendiu puternic a distrus, în această dimineață, acoperișul unei case din localitatea Drislea, cel mai probabil din cauza unui coș de fum defect sau neprotejat corespunzător față de materialele inflamabile. Alarma a fost dată puțin înainte de ora 4, iar pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere. De asemenea, echipa de intervenție a fost sprijinită de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Trușești.

La sosirea echipelor de intervenție, flăcările cuprinseseră deja o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați din acoperiș. Pompierii au acționat prompt pentru a împiedica extinderea focului la bunurile din interiorul casei, reușind să limiteze pagubele.

În urma incidentului, autoritățile fac apel la populație să ia măsuri de precauție pentru a preveni astfel de evenimente tragice. Printre recomandările oferite se numără verificarea periodică a coșurilor de fum, curățarea lor de funingine, precum și izolarea acestora de materialele combustibile din structura casei. De asemenea, se recomandă instalarea detectoarelor de incendiu, care pot semnala din timp acumulările de fum și gaze toxice, prevenind intoxicațiile și alte situații periculoase.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
37 %
6.4kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
24 °
D
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...