luni, iunie 16, 2025
AcasăNaționalComisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din PNRR, un motiv fiind...

Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din PNRR, un motiv fiind modul netransparent și nebazat pe competență în care se fac numirile la șefia companiilor de stat

Comisia Europeană a publicat, marți, un document prin care anunță că a făcut evaluarea preliminară a celei de-a treia cereri de plată a României în cadrul PNRR. Comisia Europeană a propus, arată documentul, suspendarea parțială a plății, deoarece Guvernul nu a îndeplinit șase jaloane.

Trei dintre jaloanele picate țin de felul în care Guvernul a numit, pe preferințe, nu pe procese transparente care să selecteze competența, șefii pentru companii precum CFR, Metrorex, Nuclearelectrica și alte companii publice importante.

Comisia nu a precizat suma care urmează să fie suspendată, însă sursele din zona guvernamentală au estimat marți că e vorba despre aproximativ 1,1 miliarde de euro din 2,7 miliarde de euro cât reprezintă cea de-a treia cerere de plată. Adică 40% din suma solicitată.

Materialul integral poate fi citit pe Hotnews.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

  1. Pana si europenii au observat ca angajatii functiilor de stat sunt ocupate de prieteni, rude, amante Psd-Pnl, sau cu spaga si in nici un caz selectie pe criterii de performanta. Nu restructurari, nu anularea pensiilor speciale, acum s-a dus si o sansa imensa pt. bunastarea tarii prin proiectul PNRR. Votati in continuare aceste partide Deficitul cel mai mare UE avem, datorii avem si pt viitorii nepoti, nu PNRR. felicitări psd-pnl

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.7 °
27.2 °
40 %
3.6kmh
0 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...