joi, mai 1, 2025
AcasăLocalClipe de spaimă pentru o familie cu doi copii. Mașina în care...

Clipe de spaimă pentru o familie cu doi copii. Mașina în care se aflau s-a dat peste cap (VIDEO)

Mai multe echipaje de intervenție au fost solicitate, marți dimineață, la un accident grav care a avut loc la câțiva kilometri de municipiul Botoșani. 

Un autoturism marca Audi, în care se aflau doi adulți și doi copii, s-a dat peste cap și a aterizat pe cupolă, pe porțiunea de drum european din zona localității Zăicești. Cei patru au reușit să iasă din mașină, dar tatăl a solicitat ajutorul echipelor de intervenție prin intermediul serviciului 112. În scurt timp, la fața locului au ajuns un echipaj SMURD cu medic, un echipaj cu asistent de la Serviciul Județean de Ambulanță și o autospecială de transport victime multiple a SMURD. “Doi copii, de 1 an si 9 luni, respectiv 7 luni, dar și părinții acestora, au fost preluați de echipajele medicale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Toți erau conștienți și stabili”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

De asemenea, o autospecială de stingere a sosit lângă mașina răsturnată. “Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei”, a precizat căpitan Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.6 °
15.6 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
16 °
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...