vineri, mai 2, 2025
AcasăLocalDesfăşurare de forţe pentru un accident bizar

Desfăşurare de forţe pentru un accident bizar

Un accident bizar a dus la o desfăşurare impresionantă de forţe de intervenţie în marginea municipiului Botoşani. 

Un apel la serviciul 112 a pus în alertă echipaje de intervenţii din trei unităţi diferite sâmbătă după-amiază. Atunci, un bărbat a sunat disperat anunţând că s-a răsturnat cu un vehicul utilitar într-o râpă şi este prins sub el. În scurt timp, la faţa locului au fost direcţionate echipaje de pompieri, descarcerare, ambulanţă, dar şi poliţie. Când au ajuns la locul indicat, salvatorii au găsit apelantul prins între un triciclu electric şi tulpina unui copac, chiar pe marginea drumului de la intrare în Curteşti, nicidecum într-o râpă.

Un pompier a ridicat vehiculul şi l-a aşezat pe roţi, iar bărbatul captiv între acesta şi copac s-a ridicat imediat, fără a avea vreo rană. Acesta a fost consultat de cadrele medicale, dar a refuzat transportul la spital, scăpând fără nicio zgârietură.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...